01 Primaria RomanÎntrunit în ședință extraordinară vineri, la orele amiezii, Consiliul local Roman a funcționat tot ca un AKM, adică a tras o rafală de voturi la patru proiecte de hotărâre în patru minute. Dacă nu uita președintele de ședință să ceară avizele comisiilor de specialitate la un proiect dura încă și mai puțin ședința.

Pe ordinea de zi au fost două proiecte de hotărâre referitoare la proiectul pentru amenajarea Parcului ”Jora”, o rectificare de buget (la care nimeni nu a remarcat că lipsește Raportul de specialitate și nimeni nu a fost curios să întrebe din vânzarea căror bunuri a rezultat un plus de venituri…) și, în fine, proiectul de hotărâre privind delegarea de gestiune prin concesiune a Serviciului public pentru Gestionarea Câinilor fără Stăpân din Municipiul Roman, către S.C. MUNICIPAL LOCATO SERV S.A. Roman, în calitate de operator.

Ca să înțeleagă cineva de ce este nevoie să se concesioneze gestionarea câinilor fără stăpân către LOCATO, când serviciul este deja concesionat, din 2010, tocmai către SC LOCATO, trebuia să citească în întregime proiectul. Și e vorba despre 3 pagini proiectul, 22 de pagini Studiul de oportunitate (în care se găsește și capitolul ”Matricea Riscurilor”, cuprinzând nu mai puțin de 17 riscuri în delegarea de gestiune prin concesiune…), 36 de pagini Regulamentul, 36 de pagini Caietul de sarcini, 8 pagini Contractul-cadru, 2 pagini Expunerea de motive și 3 pagini Raportul de specialitate, în total 110 pagini! Abia în prima pagină a Raportului de specialitate apare motivul ”reconcesionării” serviciului către aceeași LOCATO: „În acest moment, perioada contractului a expirat, astfel încât este necesară încheierea unui nou contract”… Aferim.

(D.A.)

Articolul precedentLocuri de muncă pentru bugetari: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui
Articolul următorVACANȚE MUZICALE 2017 Programul zilei a VII-a
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.