Primul Batalion al Vânătorilor de Munte înființat în România, cel din Târgu Neamț, împlinește, pe 30 octombrie, 100 de ani de existență. Pentru a marca așa cum se cuvine centenarul, Primăria Târgu Neamț organizează o serie de manifestări, inițial programate pentru 3 noiembrie, apoi aduse mai devreme, ca să prindă sfârșitul de săptămână și, eventual, să aducă public mai numeros.
După cum explică oficialii primăriei, pe 25 octombrie, de la București, pleacă un pluton de la Unitatea Militară a Vânătorilor de Munte Vatra Dornei, care este așteptat să ajungă la Târg pe 29 octombrie. Cei 35 de militari vor preda ștafeta către Brigada 61 de Vânători de Munte din Miercurea Ciuc, care va veni, de asemenea, cu patru plutoane.
Pe 30 octombrie, deci, începând cu ora 13, la monumentul Vânătorilor de Munte de pe culmea Pleșului, 150 de militari și tehnica lor de luptă, fanfara militară, veterani, cadre militare active și în rezervă, plus oficialitățile vor participa la ceremonial și vor asista la dezvelirea unei plăci comemorative. ”Teatrul de operațiuni” se va muta, apoi, în centrul Târgului, unde va avea loc defilarea detașamentului. (C.T. STURZU)