CS Ceahlăul Piatra Neamţ va participa cu 10 sportivi, în perioada 18-20 septembrie, la Campionatele Naţionale de canotaj pentru seniori şi tineret. Gruparea pietreană va avea înscrişi 3 reprezentanţi la seniori, deşi ar putea concura la tineret, iar restul de 7 la tineret, deşi sunt încă juniori. Obiectivul pentru această întrecere este obţinerea a măcar două clasări pe podium.
“Fiecare dintre aceşti canotori ai noştri vor concura la o categorie de vârstă superioară. Este normal aşa, dacă vrem să progreseze şi să ştie unde sunt ca nivel de pregătire, în comparaţie cu ceea ce are mai bun canotajul românesc în prezent. Au şansele lor, se vor bate pentru ele şi consider că două medalii este un obiectiv realizabil”, a declarat Valentin Gavril, directorul CS Ceahlăul Piatra Neamţ şi antrenorul secţiei de canotaj, pentru pagina de internet a clubului.
La seniori vor concura Alexandra Rusu, Monica Andron şi Dănuţ Nanea, în timp ce la tineret vor lupta pentru medalii Laura Pal, Georgiana Caziuc, Lavinia Munteanu, Amalia Mustea, Andreea Vlădoiu, Denisa Onea şi Constantin Irimia. (M. CONSTANTINESCU)