Olandez cu piciorul umflat, „împărţit” între pompieri şi salvamontişti

Un olandez, care a căzut şi a suferit un traumatism de picior, a fost “împărţit” între pompieri şi salvamontişti, din comunicatele celor două instituţii rezultând clar, dincolo de intervenţia în sine, că noţiunea de “fair-play” încă este greu de înţeles, dar şi mai greu de aplicat.

Aşadar, ISU Neamţ a anunţat, la ora 16, 21, că are în desfăşurare o “misiune de transport persoană cu traumatism membru inferior, aflată în pădure, între M-rea Sihla şi Schitul Daniel Sihastrul”.

Schitul se numeşte Daniil Sihastrul, dar nu asta e cea mai mare problemă. ISU Neamţ anunţă mai departe că s-au deplasat la intervenţie “un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă de la Detaşamentul Tg Neamţ şi un echipaj SAJ”.

Pentru ca presa să poată ilustra ştirea, ISU a furnizat şi 3 fotografii, în care apar exclusiv pompieri.

Seara, târziu faţă de momentul intervenţiei, Salvamont Neamţ a anunţat:

Astăzi, în jurul orei 14.30 am fost solicitaţi să intervenim în Parcul Natural Vânatori (M-ţii Stănişoarei) în vederea transportrului unui turist olandez de 49 de ani care suferise un traumatism de membru inferior. Turistul făcea parte dintr-un grup de trei excursionişti de naţionalitate olandeză care erau împreună cu un ghid român care a sunat la 112. Dat fiind faptul că zona nu este dificilă am deplasat un echipaj mic de intervenţie care a fost scos din dispozititivul din nou foarte aglomerat al Parcului Naţional Ceahlău. În jurul orei 17 accidentatul a fost predat echipajului SAJ în zona Mănăstirii Sihla. Acţiunea procedurală a fost derulată împreună cu un echipaj ISU de la Detaşamentul de pompieri Tg. Neamţ, care s-a deplasat în zonă cu o maşină cu apă şi spumă”.

Diferenţa este că, în pozele postate pe pagina Salvamont Neamţ, apar şi pompierii care au participat la intervenţie. Dincolo de modul diferit de comunicare şi de asumare a intervenţiei, nu se poate să nu observăm partea bună a lucrurilor: există olandezi care vizitează judeţul Neamţ!

C.M.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Iași. Accident rutier în localitatea Blăgești – o persoană a fost rănită

Un accident de circulație a avut loc pe 8...

Peste 500 de amenzi pentru viteză într-o săptămână în Neamț

Poliția Neamț a dat publicității rezultatele în urma acțiunii...

Incendiu la Țibucani – un bărbat a ajuns la spital cu arsuri

Un bărbat de 77 de ani din localitatea Țibucani,...

Neamț. Accident pe DN15 – o femeie a fost transportată la spital

Un accident soldat că rănirea gravă a unei femei...