Un bărbat, de 33 de ani, din Podoleni, care conducea o autoutilitară, ieri, 21 septembrie, a pierdut controlul volanului intrând într-un gard şi apoi în peretele unei case.
Accidentul a avut loc în satul Oglinzi, comuna Răuceşti, potrivit informaţiilor furnizate de subinspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Surpriza a venit în momentul în care poliţiştii rutieri au demarat ancheta la faţa locului, constatând că tânărul avea 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat şi nu deţinea permis pentru nicio categorie de vehicule.
Valoarea estimată a pagubelor este de aproximativ 10.000 de lei, pe lângă aceasta tânărul va răspunde în faţa legii pentru conducere fără permis şi sub influenţa alcoolului.
A.C.