Sfântul Ioan Iacob s-a născut pe 23 iulie 1913, în comuna Crăiniceni, din județul Botoșani. A primit la botez numele Ilie. A urmat primii ani de școală în satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) și liceul la Cozmeni-Cernăuți. A fost primit cu multă iubire în viața monahală de starețul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei și apoi al doilea patriarh al României.
Datorită culturii sale, ajunge bibliotecarul Mânăstirii Neamț și profesor de literatură. Cu aprobarea mitropolitului Nicodim, în noiembrie 1936, tânărul monah s-a îndreptat, împreună cu alți doi călugări, spre Țara Sfântă. După doi ani petrecuți în pustiu, ajunge la Mânăstirea ”Sfântul Sava”. În anul 1947, este hirotonit preot în Biserica Sfântului Mormânt și este numit egumen la Schitul românesc cu hramul ”Sfântul Ioan Botezătorul”, din Valea Iordanului, pe care îl va conduce până în anul 1952.
Simțind nevoia de a fi mereu cu Dumnezeu, se retrage în pustiul Hozevei împreună cu un ucenic. Aici a dus o viață sacralizată, până când Dumnezeu l-a chemat la El. Avea doar 47 de ani.
Trupul său a fost dezgropat două decenii mai târziu. S-a constatat că trupul nu putrezise, păstrându-se intact. Arhimandritul Amfilohie, starețul mânăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul, istorisea: ”Parcă l-am fi pus în mormânt de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum, vara nici o schimbare a înfățișării lui; mâinile, barba, părul, rasa, încălțămintea erau neatinse.”
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a scris o seamă de poeme, adunate într-o culegere intitulată ”Hrana duhovnicească”, tipărite de ucenicul său, părintele Ioanichie Pârâială.
Sfintele sale moaște se păstrează în paraclisul Sfântul Ștefan de la Mânăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul.
