Spiritualitate, biologie celulară și fizică cuantică în ținutul Neamțului

Sunt tot mai mulți cei care consideră că știința este ”legea naturală a lui Dumnezeu”, iar pașii spre cunoaștere pe care îi fac oamenii...

6 parohii declarate „libere la transfer” de Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Pe site-ul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei a fost publicată lista actualizată, la 22 decembrie 2017, a parohiilor vacante pentru care pot opta pentru tranfer...

Reguli pentru slujitorii bisericeşti şi credincioşi de Florii şi Înviere

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a publicat miercuri, 8 aprilie, un set de reguli pentru slujitorii bisericeşti şi credincioşi, ce vor trebui respectate...

Sfânta şi Marea Sâmbătă – Sinaxar şi Rugăciune

SINAXAR În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind...

ADORMIREA MAICII DOMNULUI – Rugăciune de pocăinţă

«Când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine, atunci cu trei zile mai înainte a făcut-o să cunoască,...

PROGRAM Moaşte de la Mănăstirea Neamţ la Hramul Sf. Cv. Parascheva...

De marţi, 10 octombrie, încep manifestările religioase dedicate sărbătoririi Sf. Cv. Parascheva, eveniment care aduce mii de pelerini în capitala Moldovei. Anul acesta, după...

In memoriam Părintele Iustin Pârvu – Prăznuirea zilei sale de naștere

Până în 2013, ziua de 10 februarie era o sărbătoare aparte, atât pentru ucenicii Părintelui Iustin, cât şi pentru toţi cei ce-l preţuiau. Era...

Doi candidaţi au fost desemnaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Sucevei...

Doi candidaţi au fost desemnaţi pentru a fi aleşi în responsabilitatea de Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, informează Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, într-un comunicat...

Vovidenia – mare sărbătoare creștină

Ovidenia era și este o sărbătoare respectată de toți credincioșii creștin-ortodocși. În tradiția populară, această sărbătoare era ținută pentru ca oamenii să aibă vederea...

Sf. Andrei, Ocrotitorul României!

Sf. Apostol Andrei a fost fratele Sf. Apostol Petru. Împreună au fost primii ucenici ai lui Hristos. El s-a născut în anul 7 î.Hr. în...

Sfânta şi Marea Miercuri: SINAXAR şi RUGĂCIUNE

SINAXAR "În Sfânta şi Marea Miercuri dumnezeieştii Părinţi au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul,...

Sfânta şi Marea Joi – Sinaxar şi Rugăciune

SINAXAR În Sfânta şi Marea Joi, dumnezeieştii Părinţi, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieştilor Apostoli şi Sfintelor Evanghelii, ne-au pre­dat să prăznuim...

Sf. Parascheva le dă liber la şcolari! Vezi unde!

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași au anunțat școlile din județ că, vineri, 14 octombrie (sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva), oferă posibilitatea de a considera ziua...

Fostul episcop de Huși, cazat la „Palat” în Neamț

Potrivit mesagerulneamt.ro, ”fostul episcop al Huşilor Corneliu Bârlădeanu, cel care și-a pierdut funcția în urma unor filmulețe în care apărea în care întreținea relații...

Izvorul Tămăduirii, semnificaţie și tradiții

Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare celebrată anual de către Biserica Ortodoxă în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști. Ea este  închinată Maicii...

Se reia oficierea slujbelor în interiorul bisericilor * Recomandările Patriarhiei Române

Patriarhia Română a primit, cu bucurie, vestea că se va relua oficierea slujbelor în interiorul Bisericilor. În acest context, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt...

Sfânta şi Marea Marţi – Sinaxar şi Rugăciune

SINAXAR În Sfînta și Marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie. Pe când Domnul nostru Iisus Hristos Se suia la...

Sfânta şi Marea Vineri – Sinaxar şi Rugăciune

SINAXAR În Sfânta şi Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricoşătoarele Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile...