aristide caradja

Salvarea colecţiei de fluturi de la Grumăzeşti pe un afet de tun

Mâine, se împlinesc 59 de ani de la moartea savantului Aristide Caradja, membru titular al Academiei Române şi unul din marii entomologi ai lumii. Născut la Dresda, în Germania la 28 septembrie 1861, absolvă clasele primare şi secundare în oraşul natal, iar cele universitare, la Facultatea de Drept din Toulouse, Franţa. Întrucât, în 1887, îi moare tatăl în Germania, Aristide se retrage la casa din Grumăzeşti, unde va reveni de mai multe ori.

Publică, în 1893, prima lucrare despre lepidopterele din departamentul Haute-Garone, Franţa, iar de la Grumăzeşti şi de prin împrejurimi colectează mii de specii de fluturi, pe care îi ordonează pe criterii ştiinţifice. În acelaşi timp, centralizează toate informaţiile despre lepidopterele din România apărute în publicaţiile vremii. Între anii 1899 şi 1901 publică cel mai important catalog al microlepidopterelor din România, completat ulterior cu încă trei suplimente şi stabileşte legături de prietenie cu numeroşi oameni de ştiinţă din lume, cu care face schimb de materiale şi de date ştiinţifice.

Între anii 1927-1939 prelucrează informaţiile despre fluturii colectaţi de pe litoralul Mării Negre şi-şi concentrează forţele pentru studierea vastului material ştiinţific trimis din China, de peste 100.000 de exemplare, întocmind, pe baza acestuia, cea mai completă colecţie de fluturi din lume. În viaţa care a publicat 83 de lucrări ştiinţifice de mare valoare în domeniu, cucerind admiraţia oamenilor de ştiinţă din întreaga lume. În 1930 a fost primit membru corespondent la Academiei Române, iar în 1938 membru titular.

Colecţia sa, adăpostită vreme îndelungată la conacul de la Grumăzeşti,a fost la un pas de a fi distrusă de tăvălugul ultimului război mondial. Ea a fost  salvată în condiţii dramatice, sosind la Bucureşti, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală, pe un afet de tun, în cufere din sticlă, cu cele 120.000 de exemplare de fluturi, în majoritate, microlepidoptere, cu aripi fine, penate. Tot atunci, a fost adusă la Bucureşti şi biblioteca entomologică a marelui savant. Procesul verbal, întocmit de către Comisia de inventariere şi evaluare, cu prilejul primirii colecţiei la instituţia bucureşteană, poartă data de 14 iunie 1944. El a fost semnat de către profesorul Constantin Motăş, în calitate de preşedinte, şi de membrii acesteia, doctorul Mircea Paucă, atunci, director interimar al Muzeului (Grigore Antipa murise, în urma unei crize cardiace, la 9 martie 1944), doctorul Mihai Băcescu, şef de secţie, şi maistrul Gheorghe Potişel – aflăm din însemnările lui Alexandru Marinescu, în Revista muzeelor, sub titlul “Aristide Caradja şi marea sa colecţie de lepidoptere”.

Curând însă, colecţia de lepidoptere a lui Aristide Caradja s-a aflat, din nou, în mare pericol. În zilele de 23 şi 24 august clădirea Muzeului, situată în Piaţa Victoriei, vis-a-vis de imobilul care adăpostea Consiliul de Miniştri, a fost lovită de bombele lansate de avioanele germane, în cursul raidurilor de pedepsire a fostului aliat. A scăpat, totuşi, nevătămată, fiindcă fusese depusă în subsolul localului. Aici vor ajunge, după dezastru, toate piesele Muzeului care au putut să fie salvate. Timp de câţiva ani, până când lucrările de refacere a Muzeului au fost terminate, nimeni nu s-a putut ocupa de colecţia lui Aristide Caradja, deşi ar fi fost multe de făcut, dincolo de acţiunile periodice de curăţire şi dezinsectizare.

grumazesti

Scrisoare către directorul Muzeului “Antipa”

Iată ce scria savantul într-o scrisoare către directorul Muzeului „Grigore Antipa“, (în 18 iunie 1944), lui Aurelian Popescu–Gorj, unul din marii şi fidelii lui elevi: “28.I.38, Dragă Aurelian, Am primit buna  scrisoare a ta şi îţi mulţumesc pentru mângâierile frumoase ce îmi adresezi fiindcă am îmbătrânit trupeşte; mâna mea tremură acuma, vederea a slăbit şi mă obosesc repede. Dar slavă Domnului nu sunt bolnav, organele vitale sunt sănătoase dar uzate şi puterea de muncă mult redusă. Trebuie să mă menajez. Bogatul material de studiu din China, care aştepta să îl coordonez şi să îi dau conclusiile ştiinţifice, nici nu ştiu dacă voi avea posibilitatea de a-l lucra definitiv. Trebue ştiut că eu singur, fără alt ajutor, am luat obligaţia de a lucra toate Microlepidopterele ce le aduna D-l Hone în China, pe când Macrolepidopterele lui le lucrează 11 specialişti după familii şi nici unul nu a terminat încă partea sa respectivă, pe când eu sunt a jour. Ultima mea lucrare, poate cea mai bună şi cea mai lungă a apărut chiar  acuma în a IV-a fasciculă D.E.Z. Iris 1937 (Jan.1938), dar nu voi primi Separata decât în Aprilie-Mai, când îţi voi trimete una. Broşura ce ai primit-o acuma Meine Weltanschauung (Concepţia mea despre Universul) am dat-o la tipar cu nădejdea că aşi putea prin ea să ajut câţiva să îşi dobândească o linişte sufletească asemănătoare cu aceea de care mă bucur eu acum, după o viaţă de frământări şi de îndoieli. Ştiu că teoria mea este în contradicţie cu acele în curs. Dar sunt convins că prin ecuaţiunile matematice nu se pot explica rânduielile Universului, că trebue să se găsească şi se vor găsi în ele erori mici, dar suficiente pentru a răsturna cu totul teoriile actuale. Cât de mică ar fi eroarea – în cursul timpului – se face mare şi toate calculele se găsesc falşe. Convingerea mea este că Entropia, care într-un sistem închis duce necesarmente la anularea tuturor energiilor, nu se poate extrapola pe întregul Univers, că radiaţiunea materiei creează în materie şi aşa mai departe. Este prea complicat ca să intru aci mai amănunţit în această chestie. Sunt în corespondenţă cu marele physician M. Planck şi cred (?) că nu va trece mult timp până ce prevederile mele intuitoare se vor găsi juste… În domeniul de Entomologie am avut mulţi contradictori, chiar înverşunaţi şi metoda mea de lucru a fost criticată. Astăzi toate conclusiunile mele sunt unanim adoptate şi nu se mai lucrează decât după metoda mea…
Savantul a trecut la cele veşnice, la 29 mai 1955, la Bucureşti, la aproape 94 de ani.

Nicolae SAVA