0:00

IAŞI: Accident grav în satul Păun, ZCH NEWS - sursa ta de informații

În această dimineață, un accident rutier a avut loc în apropiere de Păun (comuna Bârnova), acolo unde șoferul unui autocar a pierdut controlul volanului, intrând în plin într-o mașină Renault, împingând-o în afara părții carosabile. În urma impactului, autocarul a ajuns la rândul său în afara șoselei, doar remorca rămânând pe stradă. În zonă s-au deplasat trei echipaje de polițiepompierii, echipele de la descarcerare. Oamenii legii vor demara cercetări pentru a stabil cum s-a produs accidentul. Firma de transport care deține autocarul implicat în accidentul de la Păun are sediul în județul Harghita. În zonă s-a deplasat și o echipa de la ARR, pentru a verifica tahograful (diagrama) care indică numărul de ore parcurs de șofer, existând suspiciunea că ar fi fost condus peste numărul de ore admis, iar accidentul s-ar fi produs și pe fondul oboselii excesive. Șoferul autocarului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În zona au ajuns și criminaliștii, care împreună cu echipa ARR, vor stabili cum s-a produs accidentul. “Accidentul s-a produs pe fondul vitezei neadaptate la condiţiile carosabilului, asfaltul fiind ud şi pe alocuri fiind format polei”, au spus poliţiştii. În autocar se aflau 12 pasageri, însă, din fericire, aceştia nu au fost răniţi. O singură victimă a rezultat în urma impactului, fiind vorba despre şoferul autoturismului Renault, care a fost transportat la spital.

FOTO: Bună Ziua Iași

Articolul precedentBREAKING NEWS / Senatorul PSD de Neamţ Leonard Cadăr – rănit grav într-un accident
Articolul următorIAŞI: Spital particular în contract cu CJAS
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.