0:00

Antrenorul Florin Marin trage un semnal de alarmă conducerii administrative după insuccesul cu Oțelul Galați, de pe teren propriu, care duce formația pietreană în subsolul clasamentului, până pe locul 14. ”Suntem într-o situație grea. Jucătorii sunt nemulţumiţi de neplata restanțelor. Dacă aș ști că sunt plătiți la timp, nu aș mai avea nevoie de alți jucători să fie transferați. Toate acestea se răsfrâng asupra lor, a jucătorilor, asupra pregătirii şi asupra rezultatelor. Nu poţi să te concentrezi la fotbal când ai alte probleme, financiare. Trebuie să vină investitori, care să aibă o stabilitate din punct de vedere financiar. Este foarte greu, în situaţia în care nu sunt bani. Sunt mai mulţi factori de care depinzi la o echipă, pentru a putea spera la un loc mai bun în clasament. Ne lipseşte experienţa, dar lipseşte şi omogenitatea. Când schimbi atâţia jucători de la meci la meci nu se poate că prestaţia grupului să nu scadă. Repet, e greu, dar sper că situația se va rezolva”, speră tehnicianul Florin Marin. Astăzi, Viorel Măstăcăneanu, președintele CA, este la București pentru alte negocieri în privința preluării pachetului majoritar de acțiuni. ”Vom vedea dacă se va cumpăra tot pachetul de acțiuni sau numai pachetul majoritar. Consider că la acest moment am ajuns la un stagiu promițător al negocierilor. Am discutat cu trei persoane, toate din România. Cert este că luni (n.r.: astăzi, 24 noiembrie 2014) ne întoarcem la București pentru a continua discuțiile”, a declarat Viorel Măstăcaneanu.

M. STOIAN

Articolul precedentUnic dă credit tinereții
Articolul următor„Apostolul” aduce veşti bune dascălilor nemţeni