Actualizare: În ciuda eforturilor medicilor de la Spitalul de arşi din Bucureşti, Ecaterina P. a încetat din viaţă, în această după-amiază. Urmează ca trupul neînsufleţit să fie adus la Davideni pentru înmormântare. Asta dacă nu cumva familia femeii, care este din Manta, raionul Cahul, va dori s-o înhumeze în comuna natală.
Actualizare: Din primele cercetări făcute de poliţişti a rezultat că femeia şi-a dat foc singură într-o anexă a locuinţei, din care a ieşit, arzând, în curte. Ea este din Republica Moldova şi s-a stabilit de curând la Davideni, după ce s-a căsătorit cu un localnic, în luna decembrie a anului trecut. Soţul ei a fost cel care a sunat la 112 şi a încercat să stingă flăcările. El a declarat că nu-şi poate explica de ce soţia sa şi-a turnat benzină în cap şi şi-a dat foc. Poliţiştii de la Secţia Rurală Urecheni continuă cercetările pentru a stabili exact împrejurările care au determinat-o pe femeie să recurgă la un asemenea gest
*****Știre inițială******
O femeie de 49 de ani din Davideni a fost transportată de urgenţă, cu o ambulanţă SMURD, la Spitalul de arşi din Bucureşti, în noaptea de 1 spre 2 februarie. Ea este în stare foarte gravă, cu arsuri de gradele II, III şi IV pe 80% din suprafaţa corpului. Sesizarea la 112 a fost făcută în seara de 1 februarie, iar serviciile de urgenţă au fost anunţate că femeia este în curte şi arde. Se pare că incindentul a avut loc în urma unui conflict în familie, Vom reveni cu detalii.