0:00

Cu şampanie şi pişcoturi, Primăria Roman a rememorat inundaţiile din 2008 şi 2010, ZCH NEWS - sursa ta de informații

* primarul a oferit diplome de recunoştinţă

Cu șampanie și pișcoturi a sărbătorit administrația locală romașcană faptul că municipiul a trecut de două ori cu bine peste emoțiile date de creșterea nivelului râului Siret, precum și pentru norocul ca guvernanții din perioada 2011-2012 să fie de acord să finanțeze lucrările necesare pentru ridicarea unui dig care să protejeze localitatea. Peste 40 de reprezentanți ai instituțiilor care s-au implicat în 2008 și 2010 în diminuarea efectelor inundațiilor au fost prezenți la evenimentul “remember” și au fost răsplătiți de autorități cu diplome de recunoștință.

2008: “Când apele veneau sălbatice”

Este pentru prima dată când Primăria Roman a ales să sărbătorească hopul pe care orașul, în special locuitorii din cartierul Bălcescu, l-au trecut cu bine, dar nu și fără emoții. Ne aducem aminte de perioada 23 iulie-6 august 2008, când populația din cartierul Bălcescu a fost avertizată, iar cursul râurilor Moldova și Siret erau permanent sub supraveghere, pentru a preveni inundarea zonei. S-a construit atunci un dig provizoriu pe o lungime de 250 ml, și s-a supraînălțat cel existent pe o distanță de 2,5 km. La construirea protecției au participat 200 de persoane de la MapN, ISU, societățile comerciale, Apele Române, ANIF, Poliție, Jandarmi, Primăria Roman, precum și simpli cetățeni. Au fost evacuate 1.290 de persoane ce se aflau în zonă de risc. În 2008, Siretul a atins un debit istoric, de 2.200 mc/s, înregistrat pe 28 iulie. Pe Moldova debitul maxim a fost atunci de 750 mc/s. În acele momente, când apele veneau sălbatice, când începusese să se rupă din dig, emoțiile trăite cu toții au fost mari. Vreau să vă mulțumesc pentru solidaritate și devotament, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu, la începutul ședinței festive a Comitetului Local pentru Situații de Urgență.

2010: „Bunul Dumnezeu ne-a ajutat”

În perioada 25 iunie-7 iulie 2010, Romanul a fost din nou amenințat de Siret, dar pericol a existat și pe râul Moldova, care în acel an a înregistrat un debit record. Atunci s-a creat un dig de protecție pe o lungime de 900 metri, s-au amenajat hidrodiguri de peste un metru și s-a supraînălțat digul pe o distanță de 2 km. Au intervenit la aceste acțiuni 120 de angajați ai ISU Petrodava, 150 militari ai Garnizoanei, 270 de angajați ai Primăriei, Rossal, Occidental Construct, 30 de angajați de la Apele Române și 140 de voluntari și populație. Debitul maxim al râului Siret a fost de 2.150 mc/s, iar debitul maxim al Moldovei a ajuns la aproape 1.000 mc/s. Bunul Dumnezeu ne-a ajutat să trecem peste acele momente, dar au avut de suferit atunci comunele din jur – Gâdinți, Sagna, Tămășeni și Ion Creangă”, a spus primarul Leoreanu.

Cu şampanie şi pişcoturi, Primăria Roman a rememorat inundaţiile din 2008 şi 2010, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Când oficialii nu vin degeaba

Edilul Romanului a recunoscut, chiar dacă a evitat să facă politică, faptul că reprezentanții Guvernului de la acea vreme au făcut posibilă ridicarea unui dig de protecție. Printre cei nominalizați s-a numărat și deputatul Elena Udrea. “Au fost în acea perioadă vizitele multor oficialități: președintele Băsescu, premierul Boc, ministrul de interne Vasile Blaga, ministrul economiei Adriean Videanu, ministrul dezvoltării Elena Udrea și ministrul mediului Laszlo Borbely. Atunci s-a născut ideea construirii unui dig la Roman. Dacă în perioada predecembristă exista o preocupare în sensul realizării de diguri, regularizări ale cursurilor râurilor, apoi cu totul și cu totul izolat s-au mai făcut. Lucrările la dig au început în septembrie 2011 și au fost finalizate în iulie 2012”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu. Pentru construirea unui dig nou pe 375 de metri, reprofilarea celui vechi și lucrările de apărare a malului drept s-au cheltuit aproape 600 de milioane de lei.

Cu şampanie şi pişcoturi, Primăria Roman a rememorat inundaţiile din 2008 şi 2010, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Amintiri și emoții

Primarul Laurențiu Leoreanu a vorbit și despre munca, dar și curajul celor care s-au implicat pentru a feri orașul de revărsarea apelor. Într-o noapte am aflat că un om cu mai multe oi a rămas izolat de ape pe o bucată de pământ. Nu se știa cum se poate ajunge. O echipă din Primărie, dar și dl. Lucian Pascariu, care era consilier local, a avut un moment de nebunie-curaj să plece într-acolo. Nu se vedea nimic, ploua și au avut de mers pe dig vreo 2 km, dar au salvat persoana și animalele. Îmi aduc aminte când apa Siretului a ajuns în culmea digului. A fost un moment foarte emoționant, așteptam să vedem dacă va depăși sau nu. Am avut noroc. Și pe Moldova am avut probleme. Oamenii puneau saci și i-am retras. Nu voiau să plece, dar i-am convins, pentru că era periculos, iar la jumătate de oră s-a prăbușit locul, a spus primarul Leoreanu.

Preotul Petrică Adăscăliței a precizat că și Biserica a fost tot timpul alături de cetățenii municipiului. “Multe localități nu au reușit să se pună la adăpost. În echipa dv, primarul, la fel ca preotul în Parohie, este cel ce dă tonul, iar dacă tonul este bun și rezultatele se văd. Dumnezeu să-i lumineze pe guvernanți și să finanțeze și lucrările de la Gâdinți, pentru că și acolo sunt oameni, sunt frații noștri”.

Filip Hociung, șeful Apelor Române Roman: “Îmi aduc aminte, în 2008, când erați cu o pelerină de ploaie, și mi-ați spus «Dl. Hociung, mi-am făcut botezul la inundații». Și atunci mi-ați spus că de acum încolo vom ține aproape, avem multe de făcut pe ape. De 6 ani am simțit cel mai mare sprijin și din partea Primăriei. Ne invidiază alți colegi, dv. ați reușit ce alții nu au putut”.

Și reprezentantul ANIF a luat cuvântul, dar acesta a atras atenția că în ultimii ani nu s-a mai investit nimic în modernizare sau mentenanță, dar nici măcar în curățarea canalelor.

Cu şampanie şi pişcoturi, Primăria Roman a rememorat inundaţiile din 2008 şi 2010, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Pericolul persistă la Gâdinți

„Nu am gândit egoist, am susținut și digul de la Gâdinți. S-a schimbat Guvernarea și îi rugăm, indiferent din partea căror partide, să facă ceva pentru aceste probleme. Acum, dacă vine o inundație, un debit major pe Siret, Romanul fiind protejat, comuna Gâdinți este rasă. Acolo trăiesc cetățeni, au gospodării, cred că trebuie rezolvată această problemă. Noi o susținem, dar banii sunt puțini, în tranșe de 100.000 de euro, când vorbim de o investiție de milioane de euro. Ne-am dori ca lucrurile să se întâmple cât mai repede”, a mai declarat edilul Romanului.

Laurențiu Leoreanu a înmânat diplome de recunoștință, nu doar reprezentanților instituțiilor care efectiv au fost implicate în tot ce s-a petrecut în cele două perioade cu risc mare de inundații, ci și angajaților-șefilor de servicii din Primăria Roman. Singurii care au absentat la eveniment au fost reprezentanții Poliției Roman, dar o diplomă va ajunge și la comandantul Dragoș Bălău. Câte o diplomă au primit și fostul viceprimar Constantin Ghica, actualul viceprimar – Lucian Micu, pe vremea aceea consilier local, precum și fostul președinte al CJ Neamț – Vasile Pruteanu.

Claudia MATEI

Articolul precedentEPOCA DE PIATRA NEAMȚ
Articolul următorCalendar (25 – 31 iulie 2014)