0:00

Potrivit unei adrese transmise de Asociația de Dezvoltare ”Aqua Neamț” către localitățile care fac parte din asociație, se cere o ședință, în care să fie ajustate prețurile la apă. Evident, în sus.

Crește nivelul de trai: Apa Serv Neamț cere din nou mărirea prețului la apă!, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAcum e destul de greu să mai vină cu povestea ”Trebuie crescute prețurile, că, altfel, punem în pericol programul european”, din simplul motiv că programul european e bine întârziat și cu o căruță de probleme, sperăm nu penale. Așa că s-a găsit formula cu ”Ajustăm prețul cu indicele de inflație”.

Totul este frumos înveșmântat în documente, inclusiv cu avizul unui instituții, plătite din bani publici, dar care nu apără publicul (ANRSC), pentru a demostra că, fără mărirea cu 1,3% a prețului la apă și canalizare, Apa Serv va fi nevoită să scadă din cheltuielile sale, ceea ce va provoca, evident, un dezastru județean.

Rămâne de văzut dacă, în an deja electoral, primarii vor fi de acord să voteze mărirea prețului la apă. Preț și așa foarte mare, în ciuda tuturor eforturilor de a ni se demonstra că avem prețul mic și că Apa Serv este cea mai umană dintre toate instituțiile publice din Neamț, deoarece, în mărinimia ei, ne dă apă. Problema e că, în curând, ne va oferi și circ.

Cert este că, deocamdată, Consiliul Local Piatra Neamț a luat hotărârea să se opună acestei majorări de prețuri.

Adresa transmisă către primării încearcă să explice cum e cu scumpirea. Noi o să urmărim subiectul și o să cerem cum a votat fiecare membru, pentru a putea transmite comunităților pe care le reprezintă prin mandat special dacă au fost de acord cu mărirea prețului.

Nr. 171/ 22.06.2015

Catre membrii

Asociatiei de Dezvoltare ”AQUA NEAMT”

– Autoritati Delegante

Avand in vedere adresele nr.15820/ 03.06.2015, 17495/ 16.06.2015 si 17805/ 17.06.2015 ale Operatorului Regional Compania Judeteana Apa Serv SA, cu privire la ajustarea pretului/tarifului pentru serviciul de alimentare cu apa si de canalizare cu inflatia, la nivelul intregii arii de operare/delegare, precum si avizul ANRSC nr. 314549/ 16.06.2015, va aducem la cunostinta ca:

in conformitate cu art.21 alin.1 din Statutul Asociatiei „AQUA NEAMT”, fiecare membru inclus in contractul de delegare trebuie sa acorde un mandat special acordat expres, in prealabil, prin hotarare de consiliu, reprezentantului sau in Adunarea Generala a Asociatiei in vederea aprobarii sau respingerii ajustarii si modificarii preturilor si tarifelor propuse de Operator cu inflatia, in prima sedinta de AGA a Asociatiei ”AQUA NEAMT”. În conformitate cu art.16 alin.3 lit d din Statutul Asociatiei, AGA are atributul de a aproba ajustarea preturilor/tarifelor pentru serviciul de alimentare cu apa si de canalizare in baza unui mandat special acordat expres, in prealabil, prin hotarare de consiliu reprezentantului sau in Adunarea Generala a Asociatiei (art.21 alin 1) in conformitate cu art.20 alin.3 din Statutul Asociatiei, pentru aprobarea/respingerea ajustarii preturilor in sedinta AGA, este necesara prezenta a cel putin doua treimi din membri, special imputerniciti in acest sens prin mandat special, si votul majoritatii celor prezenti.

Mentionam ca preturile la apa potabila, distributie si tarifele pentru activitatea de canalizare – epurare au fost ajustate cu inflatia pana la nivelul lunii aprilie 2015, conform formulei de calcul prevazuta la art. 36, din Contractul de  Delegare a Gestiunii Serviciului nr. 28/10.08.2009 si totodata va aducem la cunoștința ca preturile/tarifele respective nu au mai fost modificate din anul 2013.

Atasat prezentului e-mail va punem la dispozitie adresele sus-numite ale Operatorului, avizul ANRSC, precum si un model de hotarare, o expunere de motive, dar si temeiul legal care sta la baza  prezentei solicitari, cu rugamintea sa emiteti si sa transmiteti aceasta Hotarare pentru un mandat special, Asociatiei pana cel mai tarziu pe 15 iulie 2015, pe fax la nr 0233/625017 sau pe adresa A.D.I. ”AQUA NEAMT”, Piatra Neamt, Str. Alexandru cel Bun, nr. 27, (cu mentiunea pe plic ”pentru A.D.I. ”AQUA NEAMT”).

Va multumim anticipat pentru colaborare!

A.D.I. „AQUA NEAMT”

Presedinte: Bourceanu Adrian, președinte

Articolul precedentBACALAUREAT 2015 în imagini (GALERIE FOTO)
Articolul următorOfertă de vacanță de la Biblioteca Judeţeană ”G.T. Kirileanu”
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.