Ofertă de vacanță de la Biblioteca Judeţeană ”G.T. Kirileanu”

cititBiblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu” Neamţ oferă copiilor şi tinerilor, pe perioada verii, o formulă atractivă de petrecere a timpului liber, prin programul intitulat „Biblioteca de vacanţă”. În cadrul acestui program, se vor desfăşura acţiuni informativ-recreative pentru dezvoltarea personalităţii la vârste mici, în scopul formării unor atitudini şi deprinderi de lucru în echipă, în spiritul responsabilităţii şi toleranţei, prin activităţi de învăţare prin joc.
Activităţile sunt organizate zilnic, în perioada 6 iulie – 27 august, de luni până joi, între orele 10.00-12.30, durata unui pachet complet de „bibliotecă de vacanţă” fiind de 2 săptămâni. Atelierele incluse în program au în vedere să acopere o tematică diversă (cluburi de lectură, ateliere-dezbatere: ştiinţă şi cunoaştere, cultură şi civilizaţie europeană, drepturile copilului, ateliere handmade/quilling, jocuri logice şi distractive, educaţie rutieră şi civică), astfel încât să răspundă celor mai variate gusturi şi curiozităţi ale copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 6 şi 13 ani.
Sunt disponibile 20 de locuri pentru o perioadă de 2 săptămâni, pentru fiecare din cele două grupe de vârstă (6-9 ani şi 10-13 ani), iar înscrierile se fac la Secţia de carte pentru copii & Ludotecă „Ion Creangă” a Bibliotecii Judeţene Neamţ, în data de 30 iunie 2015, în intervalul orar 9-19, iar în perioada 1-3 iulie, în intervalul orar 9-17.
Organizatorii activităţilor acestui proiect sunt Centrul de Informare Comunitară, Secția de arte, carte străină şi multimedia „Victor Brauner” şi Secţia de carte pentru copii & Ludotecă „Ion Creangă”, din cadrul Bibliotecii Judeţene, având ca parteneri instituţii publice, dar şi voluntarii bibliotecii.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Neamț. Doi bărbați din comuna Ion Creangă, prinși băuți la volan

Echipajele Poliției județului Neamț au prins „în flagrant” doi...

Conflict soldat cu reținerea unui minor, la Zănești

Un conflict izbucnit în curtea unui imobil din localitatea...

Titluri de stat Tezaur – ce dobânzi oferă statul în luna septembrie

Ministerul Finanțelor anunță o nouă ediție de titluri de...

121 de intervenții ale polițiștilor nemțeni, în ultimele 48 de ore

Poliția județului Neamț a intervenit la 121 de evenimente...

ANPIS anunță data plăților pentru beneficiarii de asistență socială

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță...

Neamț. Mesaj de început de an școlar pentru părinți și copii, semnat Poliția

Odată cu începerea anului școlar de astăzi, Inspectoratul de...

Accident rutier în comuna Țibucani – un copil de 11 ani a fost rănit

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei minore...