Bacău. Incendiu puternic la o locuință. Flăcările au distrus o parte din acoperișul casei

Un incendiu izbucnit în noaptea de luni spre marți, 16 iunie, a provocat pagube importante la o locuință din satul Enăchești, comuna Berești-Tazlău. Pompierii au intervenit pentru limitarea și lichidarea flăcărilor, reușind să împiedice extinderea focului la construcțiile din apropiere.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Bacău, la locul evenimentului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești. În sprijinul acestora a intervenit și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Berești-Tazlău.

„În urma incendiului au ars aproximativ 100 mp din acoperișul casei de locuit, aproximativ 10 mp dintr-o anexă”, au declarat reprezentanții ISU Bacău.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.

Foto: ISU Bacău

Autor:

Popa Denisahttps://zch.ro/
Denisa Popa este reporter pe partea de eveniment și situații de urgență. Scrie pentru săptămânalul Mesagerul de Neamț și site-urile zch.ro și mesagerulneamt.ro. Este cel mai tânăr membru al echipei și o experiență în presă de un an și 6 luni. Are excelente abilități tehnice.

Ultima ora