Bătălia cu Mitropolia Moldovei continuă – faza pe elevii de la seminarii

Disputa dusă cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei, pornind de la ”înfieratul” Sinod din Creta, continuă, rozând, încet, dar sigur, la piatra de temelie a unității care ar trebui să caracterizeze relația dintre biserică și credincioșii săi.

Ecourile bătăliei – care se duce pe mult prea multe planuri pentru a fi înșirate aici – au ajuns și într-un domeniu de importanță majoră: pepiniera de viitori slujitori ai Domnului, adică unitățile de învățământ cu profil teologic.

Mai nou, în prim-plan se vehiculează așa-zisul caz al unei eleve de la Seminarul Teologic ”Veniamin Costachi” – Mănăstirea Neamț, care ar fi refuzat să mai participe la slujbele unde este pomenit Înaltpreasfințitul Teofan și, pe cale de consecință, ar fi fost avertizată să-și revizuiască atitudinea sau să-și asume urmările. Cazul elevei Camelia C. a fost, desigur, intens propovăduit în mediile care și-au asumat cu rol de cruciadă, personală sau de grup, lupta cu mai-marii Bisericii Ortodoxe Române în general și cu Mitropolia Moldovei și Bucovinei în special.

Dincolo de promovarea făcută în cadrul rețelei de ”rebeli”, rămâne însă o certitudine: oficial, nu există niciun caz.

Atât reprezentanții Seminarului teologic, cât și cei ai Inspectoratului Școlar Județean infirmă categoric zvonurile împrăștiate online. ”Nu știu despre ce e vorba. Nu avem voie să dăm nicio informație despre elevii noștri. Este statutul elevului. Dacă facem imagine negativă unui elev, putem fi dați în judecată. Nu dorim să intrăm sub incidența unor regulamente școlare care au valoare de lege și nu putem da nicio informație, mai ales despre un copil minor, însă nu se confirmă ceea ce mă întrebați. Nu confirmăm. Vă pot spune de bine de fată. Este un copil bun, o elevă bună la învățătură”, a precizat pr. Ioan Mihoc, directorul seminarului.

Nici la Inspectoratul Școlar n-a ajuns un asemenea zvon, dar s-au dat asigurări că se vor face verificări: ”Nu știu nimic. Dacă ar fi fost vorba de vrea sancțiune, ar fi trebuit să existe vreun referat. Noi nu am primit nimic. O să mă interesez”, a spus prof. Mihai Giosan, inspectorul școlar de specialitate din cadrul ISJ Neamț.

(T. MARIAN, C.T. STURZU)

foto: Seminarul Teologic Ortodox ”Veniamin Costachi” Mănăstirea Neamț

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...