0:00

Discuții pertinente pe tema înființării unui parc industrial la Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiÎntâlnirea de joi, 17 martie, dintre oamenii de afaceri din Neamț și reprezentanții administrației locale și județene a scos la iveală multe dintre problemele care împiedică dezvoltarea județului, ba, mai mult, duc la declinul permanent. Subiectul întâlnirii a fost înființarea unui parc industrial la Neamț. „Acești oameni de afaceri sunt eroii județului, pentru că ei țin economia. Dacă vom continua așa, nu vom mai avea prima parte a unui buget – veniturile”, a tras un semnal de alarmă Mihai Apopii, directorul Camerei de Comerț și Industrie a județului Neamț.

Pentru că inițiativa aparține oamenilor de afaceri de pe plan local, aceștia au solicitat sprijinul autorităților încercând să tragă un semnal de alarmă că e nevoie de un efort comun pentru a salva județul. „Aș vrea să vă prezint, pentru început, un scurt istoric al motivației pentru care ne-am adunat aici. Suntem un grup de cinci prieteni – domnii Bârliba, Chirilă, Kober, Oancea și subsemnatul – care încercăm permanent să găsim modalități de a ne dezvolta propriile afaceri. Ne-am dus la primarul municipiului, în octombrie 2015, și i-am spus că este nevoie de o industrializare a orașului pentru că orașul moare și nici noi nu putem să supraviețuim prea mult în aceste condiții. Atunci domnul Chitic ne-a spus că primăria nu are terenul necesar pentru a vă putea oferi 10-30 de hectare și a devenit clar că cel care trebuie să fie liderul este Consiliului Județean. La început am fost cinci și acum cred că suntem 20 pentru că trebuie să facem presiuni asupra autorităților publice să ne ajute să dezvoltăm acest sector”, a spus avocatul Liviu Negelschi în cadrul întâlnirii.

Timp de aproape trei ore, atât oamenii de afaceri, cât și reprezentanții administrației locale și județene au prezentat problemele cu care se confruntă nemțenii: lipsa unei autostrăzi, a școlilor de meserii care să producă suficientă forță de muncă, forță de muncă necalificată în prezent și migrarea spre zona de Vest a țării sau spre străinătate inclusiv a oamenilor de afaceri din județ. „La Neamț avem doar două întreprinderi cu peste 1.000 de salariați și sunt 5.000 de firme cu zero angajați”, a spus Mihai Apopii, directorul Camerei de Comerț și Industrie Neamț și om de afaceri la rândul său.

În continuare, se va constitui un grup de lucru, care să fie format atât din oameni de afaceri, cât și din reprezentanți ai administrației, pentru a identifica terenul, sursele de finanțare și toți pașii care trebuie făcuți pentru înființarea parcului industrial la Neamț.

Andreea AMARIEI

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentPiatra Neamț: Un copil de 7 ani lovit de maşină, şoferul a fugit
Articolul următorIată motivele pentru care trebuie semnată petiția privind reducerea numărului de agamani la Apa Serv
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.