Iată motivele pentru care trebuie semnată petiția privind reducerea numărului de agamani la Apa Serv

miron-tudorelMesagerul de Neamț a cerut nemțenilor să semneze o petiție pentru reducerea numărului de reprezentanți în Adunarea Generală a Acționarilor de la Apa Serv SA Neamț, pentru că sunt prea mulți, prea scumpi și nu-i interesează mai binele cetățenilor. Ei bine, în plin scandal al apei la Piatra Neamț, doi consilieri, ambii de la PSD, s-au opus ca la lucrările AGA să participe și presa.Amănunte aici. Asta, în condițiile în care, atunci când ei, împreună cu președintele Consiliului Județean au organizat o conferință de presă ca să execute conducerea executivă a societății, nu mai știau cum să cheme presa și să lanseze acuzații, care stăteau la fel de bine și în poala lor.

Este un exemplu doar de aroganță, de hai să facem lucrurile pe ascuns, între noi, pentru noi, restul, treba lor, îi aducem noi cumva la vot, iar dacă vin mai puțini, cu atât mai bine. Noi ne alegem consilieri, apoi ne împărțim funcții și sinecuri, nouă și familiilor noastre și, din nou, trai nineacă pe banii prostilor. (V.B.)

P.S.: Suntem siguri că înverșunarea cu care dl. Miron Radu Tudorel atacă frontal problema Apa Serv nu are legătură cu nici o persoană angajată la societate.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...