0:00

Ce a constatat ancheta internă la Apa SERV: Avaria nu a fost anunțată Consiliului de Administrație !?!, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Cozi de tristă amintire

Seceta care a durat 3-4 zile pentru trei sferturi din oraș s-a soldat cu o anchetă internă în compania Apa Serv. „Luni, 14 martie, s-a întrunit Consiliul de Administrație (CA) al Apa Serv și au fost audiați toți cei care au fost implicați în rezolvarea avariei de pe Petru Movilă. CA-ul a dispus o cercetare disciplinară a celor implicați, lucru care intră în atributul conducerii. Este o cercetare internă și i-am convocat pe toți pentru a discuta să vedem a cui este vina”, a declarat directorul Apa Serv, Cătălin Dughir.

În ședința extraordinară de Consiliu Județean (CJ) din 14 martie, directorul zonal al Apa Serv, Ioan Păcală, a demisionat din CJ Neamț spunând că face acest lucru pentru că unii au spus că el ar fi direct responsabil. „Aștept să văd ce vor spune și cei din comisii, dar, doar din punctul meu de vedere, nu sunt mulțumit de modul în care s-a gestionat situația. CA-ul nici măcar nu a fost anunțat de gravitatea situației. Era normal ca responsabilul de lucrare să anunțe conducerea companiei. Totodată, fiind o situație de urgență, iar domnul Păcală era președintele grupului de lucru, trebuia să-mi ceară să convoc de urgență Consiliul de Administrație și să decidem ce măsuri se impun pentru a nu se ajunge la acea comunicare defectuoasă. S-au dat niște termene greșite și s-a ajuns la acea tensiune în tot orașul”, a adăugat Cătălin Dughir.

Nu se știe încă la ce dată se va încheia ancheta internă, pentru că, pe lângă audieri, se așteaptă să se vadă dacă nu mai apar și „elemente necunoscute” legate de ceea ce s-a întâmplat în perioada 9-13 martie.

Andreea AMARIEI

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentAsasinarea romașcanului Claudiu Gheorghe Astanei a declanșat o campanie de presă în Italia
Articolul următorDouă fete de 13 ani au plecat în lume, poliţia le caută
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

1 COMENTARIU

  1. Am citit cu stupoare articolul și mă minunez de tupeul directorului Dughir! Cum aruncă pisica la alții în loc să fie bărbat și să recunoască că el e vinovat! E membru în CA! Vroia ca Păcală să facă o ședință când el ca Ca și director general ce păzea? A, salariul lui de 100 milioane pe lună! !!! Demisia Dughir!

Comentariile sunt închise.