Ziua şi amenda la Piatra-Neamţ pentru nerespectarea curăţeniei

Poliţia Locală Piatra-Neamţ a aplicat una-două amenzi pe zi, în primele trei luni ale acestui an, pentru încălcarea normelor de întreţinere a curăţeniei. Potrivit informaţiilor furnizate de Irina Ştefănescu, purtătorul de cuvânt al instituţiei, în perioada 1 ianuarie-31 martie, pe acest segment de activitate, poliţiştii locali au acordat 113 sancţiuni contravenţionale, din care 104 sunt amenzi şi 10 avertismente. La bugetul local au ajuns 43.200 de lei, în total, din aceste amenzi, ceea ce înseamnă o valoare medie de fiecare amendă la peste 415 lei. În aprilie, au fost alte 33 de sancţiuni contravenţionale, ce au totalizat alţi 13.200 lei.

În marea majoritate a cazurilor, când vorbim despre aruncarea deşeurilor menajere sau a resturilor provenind din construcţii sau amenajări în alte locuri decât cele cu această destinaţie, poliţiştii locali îi surprind „în flagrant” pe camerele de supraveghere de la locurile de depozitare.

În cazul materialelor şi a resturilor provenind din construcţii şi amenajări cea mai simplă variantă, pentru că legea îţi interzice să le depozitezi la ghenă sau în containerele pentru deşeuri menajere, este să te asiguri că firma de construcţii care realizează lucrările asigură şi servicii de transport al molozului rezultat. Altfel, va trebui să plăteşti o firmă de salubrizare ca să ţi-l ridice. Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

FOTO. Vaslui. Incendiu într-un apartament din Bârlad – 20 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit în seara de 5 septembrie...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Cutremur cu magnitudine de 4,1 în zona seismică Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 4,1 a avut loc,...

Suceava. Accident în localitatea Șcheia – un TIR a ajuns de-a latul drumului

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...