Moment de mare solemnitate astăzi, 13 septembrie, pe platoul centrului istoric din Piatra-Neamţ, unde Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al judeţului Neamţ a organizat un ceremonial militar- religios pentru a marca împlinirea a 174 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii. La eveniment au participat inspectorul şef al ISU Neamţ, colonelul Ciprian Mihai Mitrea, prefectul de Neamţ, Adrian Niţă, vicepreşedintele CJ Neamţ, Dragoş Chitic, viceprimarul de Piatra-Neamţ, Alin Lehăduş, şefii instituţiilor publice subordonate MAI şi alţi şefi ai unor servicii deconcentrate din judeţ.
În deschiderea ceremonialului, a avut loc slujba de binecuvântare oficiată de un preot militar, urmată de festivitatea de înaintare în grad înainte de termen a trei ofiţeri, un maistru militar şi patru subofiţeri din cadrul ISU Neamţ.
Prefectul de Neamţ le-a acordat diplome de excelenţă grupului de elevi de la Şcoala Gimnazială “Gheorghe Dumitreasa” Girov, câştigătorii etapei naţionale a Olimpiadei Tinerilor Pompieri din acest an şi care au reprezentat România la etapa internaţională din Slovenia, unde au obţinut locul 14 din 28. Felicitări şi diplome au primit şi tinerii SVSU Săbăoani, câştigătorii de anul trecut ai aceleaşi competiţii.
Ceremonialul s-a încheiat cu discursurile oficialităţilor. Vicepreşedintele Dragoş Chitic i-a felicitat pentru curajul şi efortul de a apăra vieţile oamenilor şi bunurile acestora şi a remarcat participarea ISU Neamţ la misiunile internaţionale din Grecia, de anul trecut şi din această vară, în Franţa. În discursul său, colonelul Ciprian Mihai Mitrea a remarcat prezenţa celor 10 pompieri nemţeni care au participat la misiunea internaţională din Franţa, la festivitatea de astăzi de la Palatul Cotroceni, unde au primit felicitările preşedintelui Klaus Iohannis.
Prefectul Adrian Niţă a transmis mesajul premierului Nicolae Ciucă cu ocazia Zilei Pompierilor, felicitându-i şi în numele Instituţiei prefectului şi transmiţând felicitări elevilor câştigători ai Olimpiadei Naţionale Tinerii Pompieri.
Festivitatea s-a încheiat cu defilarea reprezentanţilor serviciilor de pompieri prezenţi la eveniment.
Angela Croitoru