Ziua Națională a României la Piatra Neamț

Ziua Națională a României a fost sărbătorită, ieri, 1 Decembrie și la Piatra Neamț, în pofida vremii friguroase, printr-o ceremonie și o paradă militară care au avut loc cu începere de la ora 12, în Piața “Ștefan cel Mare”. După intonarea Imnului Național și slujba de Te deum oficiată de preoții care aparțin Protopopiatului Piatra Neamț, au urmat discursurile oficialităților. Prefectul județului Neamț, Ioan Vlad Angheluță a citit mesajul prim-ministrului Guvernului României, Victor Ponta.

piatra zi nationala 2014 02

„Greșelile trecutului nu trebuie repetate. Cearta și dezbinarea nu aduc decât sărăcie și alienare, fiind instrumente de distrugere a spiritului comunitar și a identității naționale. Ziua de astăzi trebuie să ne amintească tuturor că puterea stă în unire, iar unirea este posibilă doar dacă interesul național este pus înaintea oricărui interes particular. Indiferent de vârstă, de statut social, de etnie sau de credință, suntem cu toții români și avem împreună un obiectiv important, acela de a construi pentru noi si pentru copiii noștri o viață mai bună și mai sigură aici, acasă.”

La ceremonie a fost prezentă și Emilia Arcan, vicepreședinte al CJ, care a amintit în discursul adresat celor prezenți care sunt „obligațiile” cetățeanului României subliniind că: „Statul român trebuie prețuit ca un bun al fiecăruia dintre noi”.

piatra zi nationala 2014 01

Din partea Primăriei Piatra Neamț, viceprimarul Aurelia Simionică a ținut un discurs în care a evidențiat motivele pentru care românii ar trebui să fie mândri. „Cred că, în primul rând, România se regăsește în mirosul cozonacului copt la Crăciun de mama, în ouăle încondeiate la Paști de bunica, în credința cu care ducem copiii la biserică, în credința cu care îi învățăm să facă semnul crucii și în care le povestim despre toți moșii și strămoșii noștri. Este un lucru asupra căruia trebuie să ne aplecăm mai des, să fim mândri că ne-am născut în România, să fim mândri că, genetic, aici este aerul și apa cu care noi putem trăi și de care ne este dor format rădăcinile.”

Momentul mult așteptat de cei care au înfruntat frigul, a fost reprezentat de defilarea Drapelului de Luptă și a Gărzii de onoare. În încheiere, oamenii s-au mai putut „dezgheța” puțin cu jocul și voia bună oferite într-un minispectacol de ansamblul folcloric „Floricică de la munte”. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...