0:00

Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor: 3000 de cazuri în Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informații25 noiembrie este declarată, prin rezoluția adoptată în 1999, de Adunarea Generală a ONU, Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței Împotriva Femeilor. În acest context, în perioada septembrie-noiembrie, polițiștii de prevenire din Neamț au desfășurat 8 activități de informare la care au participat peste 200 de asistenți maternali, aducând în prim-plan tema delicată a violenței domestice.

În primele 10 luni ale acestui an, polițiștii din Neamț au intervenit la peste 3.000 de cazuri de violență în familie, potrivit in formațiilor furnizate de IPJ Neamț.

“Scopul acestor întâlniri a fost de a aborda diverse aspecte ale violenței în familie, inclusiv formele acesteia, implicațiile atât în cadrul familiei, cât și în societate și de a creea o rețea de persoane corect informate în comunitate. În cadrul sesiunilor de informare, s-a subliniat importanța identificării și gestionării adecvate a unor astfel de situații dificile.

Participanții au avut ocazia să se informeze cu privire la instrumentele legislative existente în domeniu, soluții și recomandări pentru abordarea acestei probleme complexe, manifestând deschidere în comunicarea și împărtășirea părerilor proprii cu privire la fenomenul violenței în familie.

Colaborarea strânsă cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț a contribuit la o mai bună înțelegere a problemei în rândul comunității. Această inițiativă a permis participanților să înțeleagă ciclul schimbărilor prin care o victimă a violenței în familie poate trece și modalitățile prin care poate fi sprijinită”, a declarat inspector Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

În astfel de cazuri una dintre primele măsuri care pot fi luate legal este emiterea unui ordin de restricție, astfel încât agresorul să nu se mai poată apropia de victima sa. Mai multe informații despre ordinul de protecție puteți afla aici.

Angela Croitoru

FOTO: IPJ Neamț

Articolul precedentSe caută soluții pentru relocarea ursului de la Bisericani
Articolul următorCOD PORTOCALIU în Bacău și Vaslui, COD GALBEN în Botoșani, Iași, Neamț și Suceava: Ninsori abundente și viscol
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.