ACTUALIZARE: Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț şi Galleria Piatra-Neamţ informează, cu regret, că, din pricina ploilor abundente și a codului portocaliu sub care se află județul Neamț, proiectul „Zilele Toamnei” a fost ANULAT. “Manifestarea urma să fie organizată în aer liber, iar în condițiile de vreme nefavorabilă din aceste zile, nici standurile meșterilor populari și nici cele ale producătorilor tradiționali nu mai pot fi amplasate în parcarea Galleria, așa cum se plănuise inițial. De asemenea, în aceste condiții, spectacolele folclorice sunt imposibil de pus în scenă. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm la evenimentele organizate în perioada următoare de instituția noastră!”, potrivit anunţului. (ZCH NEWS)
******
ŞTIRE INIŢIALĂ: Consiliul Județean (CJ) Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț și Galleria Mall organizează, pe 15 și 16 octombrie, în parcarea Galleria Mall, „Zilele Toamnei”. Manifestarea reunește târguri și ateliere ale meșterilor populari din zonele Neamț și Suceava, precum și spectacole folclorice susținute de interpreți sau formații folclorice din Neamț și din țară.
„Își vor prezenta produsele și vor susține ateliere pentru toți cei interesați meșteri nemțeni cunoscuți, precum Rodica Ciocârtău, Pipirig (industrie casnică), Vasile și Elena Ciocârlan, Ștefan cel Mare (măști populare și împletituri din sfoară), Carmen-Lenuța Mititelu, Horia (împletituri fibre vegetale), Viorica Bugeaclău, Piatra-Neamț (ceramică). Pietrenii se vor putea bucura, de asemenea, de produsele realizate de meșteri populari din zona Bucovinei: Dumitru Pașcaniuc, Marginea (olărit), Livia Macovei, Mănăstirea Humorului (industrie casnică – port popular), Domnica Ureche, Mănăstirea Humorului (industrie casnică – port popular), Maria Zinici, Rădăuți (încondeierea ouălor), Ovidiu Crăciun, Bilca (prelucrarea pielei), Doina Olenici, Horodnic de Jos (jucării tradiționale)”, se precizează într-un comunicat de presă al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț
Sâmbătă, de la ora 13:00, se va da startul programului folcloric, odată cu recitalul elevilor Școlii Populare de Arte (clasa de canto popular coordonată de Giorgiana Axinte-Șerban), urmat, apoi, de spectacolele susținute de Ansamblul folcloric „Floricică de la Munte” al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, Ansamblul folcloric „Ozana” Târgu Neamț, Ansamblul folcloric „Mugurașii Mărginenilor” din Mărgineni-Neamț. Seara de sâmbătă se va încheia cu recitalul susținut de Lorenna.
Duminică, de la ora 11.00, momentele artistice vor fi deschise tot de elevii Școlii Populare de Arte. Vor urma, apoi, recitalul interpretei Daiana Vinca și spectacolele ansamblurilor folclorice „Ținutul Neamțului” din Târgu Neamț și „Dor Vânătorean” din Vânători-Neamț. Interpreții Oltița Todircă și Nicu Chirița vor susține, de asemenea, un recital în calitate de invitați speciali, recital urmat de spectacolul Ansamblului folcloric „Izvoarele Borcutului” din Borca-Neamț. „Zilele Toamnei” se vor încheia cu un recital susținut de Călin Brăteanu, taraful „Doina Rarăului” și Ansamblul folcloric „Florile Sadovei”.
Partenerii evenimentului sunt Camera Agricolă Județeană Neamț, Complexul Muzeal Județean Neamț și Domeniile Lungu – Crama „Hermeziu”. (ZCH NEWS)