0:00

Zilele Orașului Târgu-Neamț „cuplate” cu Zilele Comunei Agapia, ZCH NEWS - sursa ta de informații

City-managerul Vasile Apopei ne-a informat că Zilele Orașului Târgu-Neamț, ce vor avea loc în perioada 6-8 septembrie, s-ar putea „cupla” cu Zilele Comunei Agapia, pentru  a reduce costurile ambelor administrații publice. Trebuie menționat faptul că Zilele Comunei Agapia s-ar afla la prima ediție, nemaifiind organizată niciodată până acum o asemenea manifestare.

„Am discutat și cu dl. primar al comunei Agapia și e posibil ca Zilele Orașului Târgu-Neamț să le cuplăm cu cele ale comunei pe dânsul o conduce. Din ce știu, la Agapia nu s-au mai organizat niciodată Zilele Comunei. Ne-am gândit la acest lucru în ideea de a mai economisi bani de la buget. Dacă tot vine o formație și cântă la noi, de ce să nu cânte și la Agapia în același preț. Dacă un cântăreț cere aproximativ 2.000 de euro pentru o oră sau două ore de cântat, ar putea cânta cu ceva în plus în două locații și plătim pe din două”, ne-a precizat city-managerul.

Deocamdată administrația locală din Târgu-Neamț nu s-a hotărât ce artiști cu nume va chema de Zilele Orașului, însă city-managerului Vasile Apopei i-ar place să-i aducă pe cei de la Holograf. Însă banii sunt o piedică. Trupa Holograf cere pentru un spectacol de o oră suma de 10.500 de euro! Deocamdată Primăria Târgu-Neamț este în căutare de bani.„Mi-aș dori să-i aduc pe cei de la Holograf, dar costă mult. Vom vedea. În funcție de banii pe care-i vom avea pentru aceste manifestări, ne vom hotărî și asupra artiștilor ce vor cânta”, a mai spus city-managerul. La ediția din 2013 a Zilelor Orașului, care s-au cuplat cu cele ale Cetății Neamțului, pe scena din parcarea Stadion Cetatea au cântat artiști de renume, cum ar fi Connect-R, Elena Gheorghe sau trupa Compact. (C.T.S.)

Articolul precedentCanapele aruncate în fața blocului
Articolul următorSe caută asistenți medicali la Roman