Zilele clasei de actorie la Piatra Neamţ

Zilele clasei de actorie la Piatra NeamţClasa de actorie a Şcolii Populare de Arte din Piatra-Neamţ iese la rampă pentru prima dată în 2017. Elevii îndrumaţi de actriţa Maria Hibovski au pregătit, pentru acest eveniment, două piese, pe care urmează să le joace pentru colegii lor din şcolile din Piatra-Neamţ.

Prima dintre acestea este “Cântecul prieteniei”, după “Muzicanţii din Bremen”, un basm al fraţilor Jacob şi Wilhelm Grimm. Printre copiii care apar în distribuţie sunt şi elevi ai claselor I de la Şcoala nr. 6 “Daniela Cuciuc” (învăţătoare Liliana Filipov şi Carmen Nohai).

Cealaltă piesă se numeşte “Clovnul salvator”, după “Oraşul fără iubire”, de Lev Ustinov. La ambele piese punerea în scenă i se datorează actriţei Maria Hibovski.

Prima ocazie de a vedea munca copiilor cu vârste între 6 şi 15 ani, care activează la cursul de actorie al Şcolii Populare de Arte Piatra-Neamţ, va fi luni, 13 februarie, când, de la ora 11:00 şi apoi de la ora 12:00, la sala “Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ, sunt invitaţi, ca spectatori, elevii Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Alexandru Roşca” şi cei de la Şcoala Gimnazială nr. 11, ambele din Piatra-Neamţ.

Spectacolul va fi repetat a doua zi, la Taşca, pe scena Căminului Cultural din localitate (începând cu ora 12:00), pentru elevii întregii comune. Întregul eveniment va fi inclus în cadrul Zilelor clasei de actorie. (Centrul pentru Cultură şi Arte “Carmen Saeculare” Neamţ)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Polițiști nemțeni premiați de Ministerul Afacerilor Interne pentru că au refuzat să ia mită

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț...

Piatra Fest 2026 – câteva mii de persoane au fost la concertul din Piața Ștefan cel Mare

Câteva mii de pietreni de toate vârstele, preponderent adolescenți...

Plan de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei prezentat de Prefectura Neamț

Zilele următoare se anunță dificile din cauza caniculei, temperaturile...