Zilele Babei Dochia

Zilele Babei Dochia

La noi, la români, există obiceiul ca între 1 şi 9 martie fiecare om să-şi aleagă câte o zi despre care să spună că „asta-i Baba mea”. Se crede că aşa cum va fi acea zi aşa va fi şi norocul omului în acel an. Această tradiţie foarte veche, răspândită în toata zona balcanică, (locuită cândva de traci), este legată de nişte stânci, existente numai la noi în ţară, în Munţii Bucegi şi Ceahlău, numite „Babele”, respectiv „Baba Dochia”, considerate simboluri ale primăverii. Celelalte popoare balcanice au doar legenda, nu şi stâncile.
În tradiţia populară se spune că primele 9 zile ale primăverii calendaristice, numite şi „zilele babelor”, aduc cu ele o vreme capricioasă, schimbătoare, exact cum ne este prezentata Baba Dochia în legendele ajunse până la noi. Una din legende spune că Baba Dochia, femeie puternică, dar aprigă şi rea, care nu se teme de nimic, dornică să-şi ducă oile la munte, la păscut, o trimite pe nora ei, pe o vreme câinească, să-i aducă frăguţe. Pe drum, nora se întâlneşte cu un moşneag care o sfătuieşte să meargă undeva, într-o vâlcea anume, unde sunt fragi copţi. Văzând fragii copţi, Baba Dochia crede că a venit primăvara şi porneşte, prea din timp, cu turma la munte. Totuşi, prevăzătoare, Baba îmbracă nouă cojoace, pe care, în drum, le aruncă pentru că, pe măsură ce urca muntele, vremea se încălzea. Dar, în a noua zi, odată ajunsă în vârf de munte, se lăsă un ger năprasnic şi Baba Dochia, împreună cu oile sale, îngheaţă, devenind stane de piatră. Cele nouă zile ale urcuşului, egale cu numărul cojoacelor, reprezintă durata ciclului de schimbare a vremii, iar moartea Dochiei, în ziua de 9 martie, este considerată hotar între anotimpul friguros şi cel călduros. Legat de cele nouă cojoace ale Babei Dochia, există obiceiul străvechi de a alege o zi între 1 şi 9 martie, după data sau ziua de naştere, când vremea are darul de a prezice cum va fi viaţa celui care a ales-o, în anul în curs. Pe de altă parte, există credinţa că starea vremii din ziua respectivă redă, de fapt, caracterul, sufletul sau personalitatea celui care a ales-o drept babă. În unele zone ale ţării se crede ca baba aleasă de către un flăcău îi putea dezvălui acestuia felul în care îi va fi aleasa: urâtă, frumoasă, bogată, săracă, fertilă sau stearpă, rea sau binevoitoare, acră ori veselă. Cele mai multe dintre superstiţiile legate de babe se referă la ziua de 1 martie, ziua babei Dochia sau a „capului de primăvară”, cum mai este cunoscută. Tradiţia spune că, dacă în prima zi de martie este vreme frumoasă, atunci toată primavara şi vara care vor urma vor fi plăcute şi pline de rod. Demult, în această zi nu se muncea şi nu se scoteau vitele la păscut pentru ca Baba cea rea şi capricioasă să nu aducă necazuri, mai ales asupra femeilor.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...

    „Fermieră” cu acte false: a obținut ilegal peste 300.000 de lei din bani europeni și a scăpat cu suspendare!

    Tribunalul Neamț a fost sesizat cu un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat...