Miercuri, 17 august, au fost efectuate 10 percheziții în județul Bacău, vizate fiind șapte persoane suspectate de constituirea unui grup infracțional organizat care se ocupa cu traficul ilegal de migranți în Uniunea Europeană.
Un comunicat al IPJ Bacău descrie faptele pentru pentru care suspecții sunt puși sub acuzare: „Din cercetări a reieșit că grupul infracțional ar fi fost constituit în vederea obținerii de foloase patrimoniale prin tranzitarea migranților, în mod ilegal, către țări din Uniunea Europeană, sens în care liderul grupării, un bărbat, de 35 de ani, începând cu anul 2021, ar fi efectuat activități repetate de organizare, îndrumare și coordonare a transporturilor ilegale de migranți, atât din România în Ungaria și Austria, cât și prin trecerea ilegală a frontierei din Bulgaria spre România.
Gruparea s-ar fi folosit de diferite persoane interpuse pentru a efectua transportul propriu-zis, iar membrii grupării ar fi supravegheat îndeaproape îmbarcarea migranților și trecerea frontierei terestre”.
Comunicatul menționează și că suspecții puneau în pericol viața migranților prin modul în care încercau să îi treacă granița: „Gruparea ar fi folosit autoturisme special amenajate pentru disimularea migranților, prin montarea de pereți falși sau prin crearea unor compartimente special improvizate pentru a nu fi identificate la controlul vamal, mijloace de natură să le pună în pericol viața, integritatea și sănătatea migranților”.
Astăzi, 18 august, Tribunalul Bacău a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a doi acuzați.
La percheziții au participat polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău.
Z.C.
Video: IPJ Bacău