Weekend cu motoare și muzică rock la Piatra Neamț

Weekend cu motoare și muzică rock la Piatra NeamțPasionații de motoare și muzică rock, se întâlnesc începând de azi, 19 iulie, în Ștrandul Tineretului, din Piatra Neamț, în cadrul Festivalului Moto-Rock Carpat Bikers M. C. România. Timp de trei zile, participanții își vor tura motoarele, pe ritm de rock la poalele Cernegurei.

Membrii Carpat Bikers au inclus în programul celei de-a IV-a ediție a festivalului muzică bună, concursuri, bere rece, tombole cu premii și tradiționala paradă a motocicliștilor, la care vor participa sute de motoare într-un marș prin oraș. Sunt invitați motocicliști din toată țara și din străinătate, dar, totodată, și iubitori ai muzicii rock.

Weekend cu motoare și muzică rock la Piatra Neamț”La manifestare vor participa motocicliști care vin din Republica Moldova, Ungaria, Germania, dar și din Marea Britanie. Cei care vin de la distanțe mai mari de 700 de km pentru a fi alături de noi vor fi premiați, ori cu un schimb gratuit de ulei, ori cu accesorii pentru motociclete. De asemenea, la Galeria Mall se vor acorda premii pentru cel mai vârstnic motociclist și cel mai apreciat motor. Ne așteptăm la 500 de motoare și undeva la 5.000 de participanți. Formațiile care vor urca pe scenă vor fi prezentate de Constantin Prescură din Bacău. Pe cei care ajung de vineri, noi îi așteptăm, între orele 12 și 17, în ștrand, pentru informații despre cazare și pentru a le ura bun venit”, spune Mihai Onicel, vicepreședintele Carpat Bikers România.

Astăzi, 19 iulie, începând cu ora 17, vor urca pe scenă formațiile Parchet în Flăcări, Frații Carpați, Green Ties, Odyssey și, cap de afiș, Iris. Programul de concerte se va termina la ora 23, dar asta nu însemnă încheierea serii. Petrecerea va continua până dimineață, cu muzică folk, la rece. Terasele vor avea program prelungit până în zori.

”În ziua de sâmbătă, imediat după cafea și ciorba de potroace, începând cu orele 11, se dă startul paradei moto, cu plecare din Ștrandul Tineretului până la Galeria Mall, pe traseul podul de la  Căprioara – Gară – Casa de Cultură – Teatrul Tineretului – str. Mihai Eminescu – b-dul Traian – Galeria Mall. Începând cu ora 15, vor avea loc concursuri amuzante cu specific moto, tot în ștrand, dar și alte competiții surpriză, despre care nu ofer detalii, să nu se pregătească nimeni din timp”, a adăugat Mihai Onicel.

Weekend cu motoare și muzică rock la Piatra NeamțÎncepând cu ora 18, vor urca pe scenă formațiile Olly of Queens, Road Kill Soda și mult așteptata trupă Phoenix, care vor întreține atmosfera până noaptea târziu.

Duminică este ziua în care iubitorii de viață pe două roți se pregătesc de plecare, nu înainte de a mai face un schimb de impresii și planuri pentru anul viitor.

În incinta ștrandului, participanții la festival vor avea acces pe bază de brățară, care costă 35 de lei, sau pe bază de invitații, acestea fiind valabile până duminică seara și asigurând intrarea la concerte, la concursuri și pe terase. Festivalul are un regulament foarte strict și orice abatere duce la excluderea din perimetru, fără drept de apel:

Weekend cu motoare și muzică rock la Piatra Neamț(Bogdan Călian)

 

 

 

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...