Vrei să plantezi un pom în aprilie? Cere-l de la asociaţia de proprietari!

piatra curataLuna aprilie este dedicată campaniei de ecologizare „Piatra curată”, care a ajuns deja la a patra ediţie. Astfel, locuitorii din Piatra Neamţ care vor să se implice în plantarea de tei sau trandafiri, pot să se adreseze asociaţiilor de proprietari din municipiu. Pentru această ediție, municipalitatea pietreană a achiziționat 500 de puieți de tei și 800 de butași de trandafir, ce vor fi distribuiți asociațiilor de proprietari, precum și celorlalte instituții și organizații ce se vor alătura campaniei, pentru a fi plantați.

Până acum, au confirmat participarea la această campanie unităţi de învăţământ din municipiu, o mare parte dintre ONG-urile şi cluburile sportive ce activează pe raza oraşului, precum şi asociaţii de proprietari.

Distribuirea puietului de către municipalitate se face conform unui grafic stabilit ca urmare a discuţiilor dintre reprezentanţii Primăriei Piatra Neamţ şi cei ai asociaţiilor de proprietari. Totodată, pe 5 aprilie, va avea loc şi întâlnirea cu reprezentanții instituțiilor de învățământ și ai ONG-urilor care se vor implica în această campanie.

Toţi cei care doresc să se alăture campaniei, persoane fizice, sunt rugaţi să ia legătura cu preşedinţii asociaţiilor din care fac parte. De asemenea, ONG-urile şi agenţii economici care nu s-au înscris deja în campanie îşi pot anunţa intenţia apelând la numărul de telefon 0233.210872.

 

Andreea AMARIEI

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ai treabă la Registrul Comerțului din Neamț? Din 15 octombrie, nu vei mai putea plăti la casierie

    Persoanele care au de achitat tarife pentru servicii ale Registrului Comerțului trebuie să-și...

    Botoșani. O autoutilitară a fost incendiată intenționat și a ars în totalitate

    O autoutilitară a ars în totalitate după ce focul a fost pus intenționat....

    Iași Video-Foto. Românii caută ajutorul divin! Numărul pelerinilor ce au atins racla Cuvioasei Parascheva a depășit pragul de 100.000

    Amploarea pelerinajului de la Catedrala Mitropolitană Iași, unde sunt expuse raclele Cuvioasei Parascheva...

    „Regina Maria a României. Din viață în eternitate” – lansare de carte la Muzeul de Artă Piatra-Neamț

    Complexul Muzeal Național Neamț propune publicului lansarea cărții „Regina Maria a României. Din...

    Toamna își intră în drepturi – meteorologii anunță ploi, precipitații mixte la munte și vânt

    După prima decadă a lunii octombrie când ne-am bucurat de valori termice mult...

    Botoșani. Parte din lemnele pentru încălzirea unei școli s-au făcut scrum – cauza incendiului nu a fost stabilită

    Aproximativ 20 de metri cubi de lemn pentru încălzirea școlii din localitatea Cristești,...

    Incendiu în comuna Tazlău – o locuință și două anexe s-au făcut scrum de la un scurtcircuit

    O familie din localitatea Tazlău a rămas fără agoniseala de-o viață în urma...

    Accident rutier în municipiul Huși – un copil a fost rănit

    Un accident de circulație soldat cu rănirea unui minor în vârstă de 8...

    Expoziție personală de pictură Florin Mareș, la Muzeul de Artă din Roman

    O expoziție personală a artistului vizual Florin Mareș se deschide sâmbătă, 10 octombrie...