0:00

Volei Club Municipal vrea între primele cinci echipe!, ZCH NEWS - sursa ta de informații
Robert Ţuţea, Lucian Tofan, Constantin Niţă, Dragoş Răileanu şi Dan Florea (de la stânga la dreapta)

Volei Club Municipal Piatra Neamţ va evolua în sezonul 2015-2016 într-o formulă nouă, după transferul a doi ridicători, a unui fals, dar şi a unui secund, care au darul de întări lotul după renunţarea la seviciile lui Ştefan Cazacu şi Gabriel Chiş. Au semnat angajamente pe doi ani cu municipalul pietrean ridicătorii Dragoş Răileanu şi Dan Florea, alături de secundul Robert Ţuţea şi Lucian Tofan, care joacă pe postul de fals. Municipalul pietrean şi-a întărit şi staff-ul tehnic, prin transferul maseurului Ilie Costin de la FC Ceahlăul, care, neplătit de jumătate de an, a ales să plece de la gruparea fotbalistică pietreană. Constantin Niţă, directorul municipalului pietrean, a anunţat că în această vară vor mai veni doi jucători şi doi sponsori.

„Eu m-a născut un învingător şi am învăţat ceva în cei 42 de ani de activitate în voleiul românesc: în fiecare zi trebuie să te lupţi pentru obiectiv. De aceea suntem în tratative cu încă doi sponsori şi doi jucători, astfel încât, la finalul campionatului să ne clasăm între primele 5 formaţii. Sper ca legea sponsorizării să fie îmbunătăţită, iar amendamentul propus de parlamentarii din Sălaj la Legea Sportului, ce prevede ca din banii alocaţi de consiliile locale să poată fi plătite salariile sportivilor, să fie adoptat în sesiunea de toamnă. Deja Legea Sportului a suferit o modificare, în sensul că dă dreptul comunităţilor locale să se implice direct în sprijinirea sportului de performanţă. Din acest motiv nu văd de ce Consiliul Judeţean a organizat o sesiune de proiecte pentru accesarea unor fonduri nerambursabile”, a declarat Constantin Niţă. (Mihai STOIAN)

Articolul precedentUn nemţean şi-a demonstrat „bărbăţia” cu un uliu! Acum e cercetat pentru braconaj! FOTOGRAFII
Articolul următorFC Ceahlăul, în foame la propriu! Clubul nu poate asigura o masă la prânz fotbaliştilor!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.