Neamț: Motociclist prins cu 178 km/oră în localitate și alți trei vitezomani sub influența cocainei pe DN2

Duminică, 2 ianuarie, polițiștii nemţeni s-au confruntat cu patru vitezomani, un motociclist şi 3 şoferi de autoturisme, pe Drumul Național 2, în zona Romanului.

În satul Traian, comuna Săbăoani, un tânăr de 23 de ani, din Gherăeşti,  conducea o motocicletă cu 178 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h. Acesta nu a oprit la semnalele luminoase şi acustice ale echipajului de poliţie, care încerca să-i sfârşească cursa infernală, iar poliţiştii au pornit în urmărirea lui.

A redus la un moment dat viteza la 104 km/h, doar pentru a conduce mopedul fără a ține mâinile pe ghidon. În cele din urmă, poliţiştii au blocat înaintarea acestuia la intrarea în municipiul Roman, folosind mai multe autospeciale. Cascadorul de ocazie a fost “răsplătit“ cu o amendă de 1.305 lei şi cu suspendarea permisului de conducere, pentru 90 de zile.

Tot ieri, în jurul orei 10.30, pe acelaşi drum naţional, doi conducători auto, în vârstă de 32 și 33 de ani, ambii din județul Dolj, conduceau cu 138 km/h, respectiv 128 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.

Opriţi de poliţiştii rutieri s-a dovedit că ambii consumaseră cocaină.

Pe la ora 16.00, un tânăr, în vârstă de 18 ani, din municipiul București, a fost depistat în trafic de polițiștii rutieri în timp ce făcea gesture obscene către ceilalţi participanţi la trafic. Şi acesta consumase cocaină.

Bucureşteanul a primit o amendă de 2.900 de lei, pentru gesturile “de bun venit“ făcute celorlalţi şoferi. Pentru toţi cei trei consumatori de cocaină au fost prelevate mostre de sânge, le-au fost reținute permisele de conducere, fără drept de circulație şi au acum dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Angela Croitoru

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Tânăr arestat după ce și-ar fi agresat și amenințat tatăl

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din...

Vreme schimbătoare – caniculă urmată de ploi

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Salvamontiștii intervin pentru salvarea vieții unei persoane în Munții Tarcăului

O echipă de salvatori montani, din Baza Durău, intervine...

Reținut de polițiști. A fost prins băut la volan după un accident

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din...

Vreme schimbătoare – caniculă urmată de ploi

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Salvamontiștii intervin pentru salvarea vieții unei persoane în Munții Tarcăului

O echipă de salvatori montani, din Baza Durău, intervine...

Modificări temporare în circulația autobuzelor STPN, în contextul Turului Ciclist al României

Societatea Transport Public Neamț informează că, în perioada 9–11...

Pompierii nemțeni își deschid porțile de Ziua Pompierilor

Ziua Pompierilor din România va fi sărbătorită și în...