Accidentul cu doi morți și 7 răniți, de astăzi, 23 decembrie, de la Poienari, s-a produs din cauza vitezei. Șoferul, un tânăr de 29 de ani, din Văleni (județul Vaslui) se deplasa cu viteză mare într-o succesiune de curbe de pe DN 15D, când a pierdut controlul volanului și a ieșit de pe șosea, izbindu-se frontal de un copac, a precizat Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț. Un bărbat de 40 de ani și unul de 41 de ani au murit pe loc, iar alți șapte au ajuns la spital. În cauză a fost deschis un dosar penal de ucidere și vătămare corporală din culpă. Accidentul s-a produs pe la ora 2, la ora 2.20 a fost declanșat planul roșu de intervenții, iar la ora 3.30 a fost suspendat, oră la care toți răniții fuseseră transportați la Spitalul Municipal de Urgență Roman.
Toți cei 9 bărbați sunt din județul Vaslui și se întorceau acasă de sărbători, de la muncă, din Anglia. Ei s-au îmbarcat în microbuz din Londra și urmau să ajungă în această dimineață la Vaslui. Dintre cei șapte care au supraviețuit, cel mai grav este un bărbat 40 de ani, cu un traumatism crano-cerebral, pentru care medicii de la CPU Roman au decis să fie transferat la Spitalul clinic de neurochirurgie din Iași, a precizat Laura Trifan, purtătorul de cuvânt al SMU Roman. Au rămas internați în spital un bărbat de 34 de ani, din Vaslui, cu o rană gravă la cap și care fusese găsit inconștient, un bărbat de 31 de ani, din comuna Văleni, cu un traumatism la picior, un bărbat de 46 de ani, din Valea Românească, diagnosticat cu traumatism de coloană cervicală, un bărbat de 51 de ani, din Muntenii de Sus, cu mai multe contuzii, un bărbat de 45 de ani, din Moara Domnească, care are o rană mai gravă la cap și șoferul, care, de asemenea, este rănit la cap. (C.I.)