Vineri, 10 octombrie, la sediul Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor a avut loc festivitatea de decernare a premiilor pe anul 2013, distincţii acordate celor mai bune cărţi apărute anul trecut.
Conducerea filialei (preşedinte, scriitorul Cassian Maria Spiridon) a acordat mai întâi diplome de recunoştinţă tuturor preşedinţilor acestei filiale (aflaţi în viaţă), filială care a împlinit 65 de ani de la înfiinţare. Au primit această distincţie scriitorii Mircea Radu Iacoban, Alexandru Călinescu, Ioan Holban, Grigore Ilisei, Lucian Vasiliu, Valeriu Stancu. Au mai fost acordate Premii de excelenţă unor scriitori ajunşi la vârste rotunde (Constantin Parascan, Val Panaitescu (Val Stoleru), Nicolae Panaite, apoi au fost acordate Premiile Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor pentru cărţile apărute în anul 2013. Juriul, alcătuit din scriitorii Ioan Holban (preşedinte), Adi Cristi şi Vasile Spiridon, au hotărât decernarea următoarelor premii: Premiul pentru poezie – Poetului Gellu Dorian, pentru volumul „Şaizeci de pahare la o masă”: Premiul pentru proză – scriitorului Adrian Alui Gheorghe, pentru romanul „Urma”; Premiul pentru teatru – Constantin Popa, pentru volumul „Salonul numărul 6 Bis”; Premiul pentru critică – Antonio Patraş, pentru cartea „Scriitorul şi umbra sa”; Premiul pentru eseu – Marius Chelaru, pentru cartea „Istoria poeziei orientale”; Premiul pentru memoralistică – Constantin Simirad, pentru volumul „La taclale cu pixul”; Premiul pentru traduceri – Olimpia Iacob; Premiul pentru debut – poetului Vlad A. Gheorghiu, pentru volumul „Fratele mut. La nord apa e curată”; Premiul „Cezar Ivănescu” pentru poezie – Angela Furtună; Premiul „Ionel Teodoreanu” pentru proză – Mihai Batog Bujeniţă; Premiul „Irina Mavrodin” pentru traduceri – Petruţa Spânu; Premiul „Traian Olteanu” pentru debut – Oana Strugaru; Premiul „Dumitru Stăniloaie, acordat de Editura „Doxologia” – Viorica Constantinescu; Premiul „Restituţio” – Eugen Dimitriu. Cu prilejul împlinirii a 65 de ani de la înfiinţarea Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor, Editura „Junimea”, sub noua sa conducere (director, poetul Lucian Vasiliu), a editat volumul „Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Iaşi, la 65 de ani”, care cuprinde istoria acestei instituţii, de la înfiinţarea ei (anul 1949) până azi, volum care va fi înmânat tuturor membrilor filialei. Cel mai tânăr premiat al Filialei Iaşi a US, Vlad A. Gheorghiu, grăbit, ne-a declarat: „Sunt onorat să primesc acest premiu al Uniunii Scriitorilor din România pentru că e modalitate de a le mulțumi celor care a pariat pe mine, scriitorilor Ion Mureșan, Răzvan Voncu, Ioan Moldovan, Nicolae Sava, Gellu Dorian… Această distincție mi-a dat semnalul că trebuie să mă apuc serios de lucru la o următoare carte. Mulțumesc din nou juriului și, de ce nu, poeziei române că m-a primit în rândurile ei”.
La festivitatea de la Iaşi au participat peste 100 de scriitori ai filialei, filială care cuprinde membri din ţară (judeţele: Iaşi – 150, Bacău – 2, Botoşani – 23, Bistriţa Năsăud – 1, Braşov – 1, Bucureşti – 7, Craiova – 2, Galaţi – 12, Oradea – 1, Neamţ – 18, Ploieşti – 2, Satu Mare – 1, Suceava – 14, Timişoara – 2, Vaslui – 14) şi din afara ţării (Franţa, SUA, Israel, Germania, Republica Moldova, Ucraina), în total 250 de membri, fiind cea mai mare filială din ţară, după cea din Bucureşti. (N. SAVA)