Nu mai puțin de patru accidente au avut loc în județul Neamț vineri, 13 decembrie, în urma cărora cinci persoane au fost rănite, trei rămânând internate în spital pentru traumatisme mai grave.
Primul dintre acestea a avut loc pe Bulevardul Traian în centrul municipiului Piatra-Neamț, în jurul orei 09:45. O femeie, în vârstă de 34 de ani, din județul Constanța, care conducea un autoturism, nu ar fi păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul din fața sa, intrând în coliziune cu acesta.
În urma coliziunii, șoferița a fost rănită ușor și a refuzat internarea în spital.
Polițiștii au stabilit că șoferii implicați nu consumaseră alcool.
***
Un al doilea accident a avut loc pe un drum forestier din Piatra-Șoimului, în jurul orei 19:00.
“În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din localitatea Piatra-Șoimului, conducea un autoturism pe un drum forestier, ar fi surprins și accidentat un pieton care se deplasa pe marginea părții carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea pietonului, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din aceeași localitate, care a fost transportat la o unitate medicală”, precizează IPJ Neamț.
Nici de această dată nu a fost implicată consumarea alcoolului.
***
O oră mai târziu, pe o șosea din comuna Bicaz-Chei, un șofer din Bicaz, care gonea cu viteză prea mare s-a izbit frontal cu un alt autoturism proiectându-l în albia unui râu.
“În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 67 de ani, din Bicaz, conducea un autoturism în localitatea Bicaz-Chei, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, intrând în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, și pe care l-ar fi proiectat într-un râu.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului celui de al doilea autoturism, un bărbat în vârstă de 60 de ani, și a unei femei în vârstă de 59 de ani, ambii din județul Bacău, care au fost transportați la o unitate medicală”, .
Nici de această dată șoferii nu consumaseră alcool.
***
Tot la ora 20.20, pe Drumul Național 12 C, în Bodeşti, a avut loc o altă coliziune, generată de neacordarea de prioritate.
“În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o tânără, în vârstă de 19 ani, conducea un autoturism DN 15C, în localitatea Bodeşti, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea tinerei de 19 ani, care a refuzat să fie transportată la o unitate medicală.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative”, precizează IPJ Neamț.
Pentru toate cele patru accidente, polițiștii au deschis dosare penale pentru vătămare corporală din culpă urmând ca instanțele de judecată să stabilească vinovații și pedepsele pe care aceștia le vor primi.
Angela Croitoru