Vine mierea de la UE

Aproape de încheierea PEAD 2013, ajunge la destinație și mierea oferită persoanelor nevoiașe ajutate de Uniunea Europeană prin Planul European de Ajutorare a persoanelor celor mai Defavorizate (PEAD). În cursul zilei de vineri, la depozitul central de la Podoleni a ajund un tir cu 11 tone de miere de albine, urmând ca restul, până la 19 tone să ajungă în cursul săptămânii ce urmează.

Mierea destinată celor peste 80.000 de persoane beneficiare PEAD 2013 a ajuns cu întârziere, după ce, la sfârșitul anului trecut aceasta a fost returnată către distribuitor după ce în urma analizelor s-a constatat că aceasta nu corespundea normelor de calitate, mai mult nici măcar nu era miere naturală ci un amestec de glucoză și substanțe a căror gust și miros era asemănător cu cel al mierii de albine.

Urmează ca după întâlnirea grupului de lucru PEAD 2013, să se stabilească cantitățile exacte de miere de albine ce revin beneficiarilor și modul în care acestea vor ajunge la destinatari. Potrivit normelor în vigoare, Planul European de Ajutorare a Persoanelor celor mai Defavorizate pentru 2013, va trebui să se încheie la 31 martie 2014. (I.C.)

Autor:

Ultima ora

FOTO. Accident grav pe E85, la ieșirea din Roman: două persoane au rămas încarcerate

Actualizare: IPJ Neamț anunță că traficul în zonă se...

Urban Grup Environment SRL- precizări privind stadiul de implementare a noului serviciu de salubrizare

În urma apariției materialului ”Brantner- acuzații către noul operator...

Brantner- acuzații către noul operator de salubritate: ar fi trecut dincolo de prevederile contractului

Brantner SA, actualul operator de salubritate, aduce în discuție...

Primele rezultate la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat

Primele rezultate la sesiunea de toamnă a examenului de...

Neamț. Verificări rutiere pe DN 2 – E 85 – acțiune tip RELEU

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț intensifică controalele pe unul...

Urban Grup Environment SRL- precizări privind stadiul de implementare a noului serviciu de salubrizare

În urma apariției materialului ”Brantner- acuzații către noul operator...

Primele rezultate la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat

Primele rezultate la sesiunea de toamnă a examenului de...

Neamț. Verificări rutiere pe DN 2 – E 85 – acțiune tip RELEU

Inspectoratul de Poliție Județean Neamț intensifică controalele pe unul...

Neamț. 4 persoane rănite în accidente la Roznov și Târgu-Neamț

La începutul săptămânii au avut loc 2 accidente rutiere...