VIDEO: Protest al sindicaliștilor din Învățământ Neamț

Astăzi, 22 noiembrie, în jur de 60 de cadre didactice s-au adunat la ora 13 în fața Prefecturii Neamț pentru protestul organizat de Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învățământ Neamț.

Pichetarea prefecturii, anunțată de liderii de la București ai FSLÎ de săptămâna trecută, dar amânată în week-end, a rămas prioritară pentru sindicaliștii nemțeni întrucât nemulțumirile vizează și probleme salariale.

Gabriel Ploscă, liderul SLLÎ Neamț și vicelider al FSLÎ declară că nu sunt condiții în școli pentru testarea salivară astfel încât să nu fie afectat procesul de învățământ și că majorările salariale promise, conform legii salarizare unitare, trebuie aplicate și nu amânate.

Sindicaliști s-au adunat pe Platoul Curții Domnești și cu pancarte, drapele, tobă și pocnitori au coborât spre Palatul Administrativ.

„Profesorii testează DOAR cunoștințele elevilor!” scrie pe o pancartă a protestatarilor, care au manifestat fără scandări, așteptând o invitație pentru a depune memoriul la Prefectură, instituția care reprezintă Guvernul în teritoriu.

Imagini video aici .

 

C.I.

Autor:

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.