alegeri parlamentare 2020 02Problema comasării alegerilor continuă să ocupe un loc important pe agenda publică… a partidelor politice și un acord încă nu a fost atins.

Discuția vizează posibilitatea ca alegerile locale și cele europarlamentare să se desfășoare împreună pe data de 9 iunie. Mai mulți lideri naționali ai partidelor de la guvernare s-au pronunțat în favoarea unui astfel de demers. La începutul lunii februarie, Nicolae Ciucă, președintele PNL vorbea despre perioada „din iunie până în decembrie cu toţii vom fi ocupaţi şi preocupaţi de ceea ce se va întâmpla pe scena politică. Pentru că este o bătălie în urma căreia cel care va câştiga ia totul, iar ceilalţi trebuie să o ia de la început, ceea ce este foarte corect”. El susținea că o comasare a alegerilor „este o idee care poate să ne aducă o prezenţă mai mare la vot”. Un mesaj similar a fost dat și de președintele PSD, Marcel Ciolacu, care în urmă cu câteva zile declara: „Dacă erau singure europarlamentarele, fără referendum cum s-a mai întâmplat în trecut, atunci prezența la vot va fi una minimă. Știm cu toții că la alegerile locale vin cei mai mulți cetățeni. Cu alte cuvinte, mai mulți români participă la vot, atunci clasa politică e mai legitimă”.

Ideea de comasare a alegerilor a primit un mesaj de sprijin și din partea președintelui Klaus Iohannis care transmitea: „Patru runde de alegeri este foarte mult, care cu care se pot comasa, în mod legal, corect şi constituţional va elucida Guvernul şi coaliţia de guvernare. Eu nu sunt împotriva unor comasări de alegeri, dacă se face bine, dacă se organizează din timp şi se anunţă, este o metodă de a reduce numărul de scrutine”.

În schimb, opoziția a atacat în termeni duri acest demers. Cătălin Drulă, președintele USR a numit ideea de comasare a alegerilor „o ticăloșie” în timp ce George Simion a descris-o ca fiind „o idee nebunească, neconstituțională”.

Z.C.

Articolul precedentNeamț. Percheziţii într-un caz de fraudă informatică şi bancară: banii păgubiţilor au fost „investiţi” în criptomonede
Articolul următorCum funcționează bonusurile oferite de cazinourile online
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.