VIDEO: Casă cu etaj incendiată intenționat

Camera de la etaj și acoperișul unei case au ars în această seară, 1 octombrie, după o acțiune intenționată. Incendiul din satul Sălăgeni, comuna Dumbrăveni (județul Suceava) a fost anunțat la 112 și pompierii care au intervenit au stabilit la final că focul a fost pus.

Daunele au fost însemnate: acoperișul construit din lemn și tablă a ars pe o suprafață de aproximativ 200 de mp, cu tot cu mobila, aparatele electrocasnice și alte bunuri din cameră. A fost salvată restul casei și locuința învecinată. Pompierii militari ai Detașamentului Suceava au acționat cu două autospeciale de stingere și în sprijinau intervenit și lucrătorii SVSU Dumbrăveni. La sosirea pompierilor ardeau generalizat acoperișul și camera de la etajul locuinței cu pericol de propagare la o anexă gospodărească și la o casă de locuit alăturată. „Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Din fericire nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit, anexa gospodărească și locuința învecinată”.

Ancheta IPJ Suceava urmează să clarifice cine a pus focul.

Angela Croitoru

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...