Esteticianul Victor Ernest Masek, doctor în filosofie, a inaugurat în 1978 colocviile Teatrului Tineretului, despre care spunea că, “se înscriu în nota de originalitate, inițiativă şi pasiune pentru arta autentică a acestui foarte prețuit colectiv de slujitori ai artei”. Traducător, critic de teatru, Masek a condus Teatrul “Nottara” imediat după Revoluție, iar apoi a fost director al Centrului Cultural de la Viena. A decedat în 2002 în urma unei grele suferințe. (A. MOISE)
“- Să începem cu o întrebare paradox: v-ați gândit vreodată cum am arăta fără arte?
– Ca un oraş fără ferestre. Alei de ziduri oarbe prin care nu răzbate nicio lumină, căldura niciunei priviri, şi care nu ne lasă să simțim, ori să înțelegem ce se întâmplă îndărătul lor. De cine ne despart, de oameni ori de roboți?
– Suntem, din fericire, un oraş cu «ferestre». Una dintre ele este chiar colocviul pe l-ați inaugurat duminică la Teatrul Tineretului. Ce şanse de viață lungă îi profețiți?
– Colocviile Teatrului Tineretului se înscriu în nota de originalitate, inițiativă şi pasiune pentru arta autentică a acestui foarte prețuit colectiv de slujitori ai artei. Ele vin cumva în prelungirea dezbaterilor organizate aici cu ocazia festivalurilor şi converg spre aceeaşi finalitate: educația estetică a publicului, în sensul lărgirii gradului său de receptivitate față de ipostazele moderne, curajoase şi neconvenționale ale artei spectacolului, practicată pe scena teatrului din Piatra Neamț. În ceea ce priveşte longevitatea acestei manifestări, întrucât izvorăşte din aceleaşi resurse de entuziasm şi imaginație ca şi festivalurile ce au adus celebritatea acestui teatru, şi întrucât se adresează aceluiaşi public generos şi receptiv, cred că ele vor dăinui şi la anul şi la… mulți ani!
– Sunteți autorul lucrării «Arta – o ipostază a libertății». Ce compatibilitatea există – să zicem – între libertate, autonomia artei şi atitudine?
– În primul rând, una de condiționare. Libertatea condiționează atitudinea, astfel încât aceasta din urmă – departe de a contrazice libertatea artistului – este posibilă numai ca expresie a ei şi nu ca formă a dezangajării şi pasivității, cum insinuează unele doctrine autonomiste. Numai cine este liber în opțiunile si deciziile sale, numai cine se exprimă pe sine, îşi poate converti această expresie într-o atitudine proprie. În condițiile în care artistul nu este liber, nu se poate exprima pe sine. El devine mandatarul opiniei altora, difuzorul impersonal al unor idei şi convingeri rostite la un microfon ce nu se află în mâna sa.
– Cât de cultural vi se pare oraşul nostru?
– Atât cât să-l transforme, de câteva ori pe an, succesiv în «capitala interimară» a teatrului, a poeziei, a artei populare, şi să polarizeze atenția, stima şi contribuția celor mai valoroase personalități cultural-ştiințifice şi artistice din întreaga țară. Şi atât cât să trezească invidia unor centre urbane şi culturale cu mult mai vechi tradiții şi resurse materiale incomparabil mai mari”. (Eugen Tureschi, Ceahlăul, sâmbătă, 23 decembrie 1978)
