Dragoș Chitic a anunțat pe pagina sa oficială de Facebook că s-a încheiat asfaltarea străzii care duce spre Colibele Haiducilor și urcă pe Cozla până la stația de sosire a telegondolei. Viceprimarul de Piatra Neamț a ales această metodă modernă de a înștiința cetățenii municipiului probabil din dorința de a transmite în timp real informațiile legate de activitatea primăriei – asfaltarea s-a încheiat acum două zile și tot atunci au fost postate și pozele cu un mesaj din partea sa -, dar și dintr-o vădită pornire de a fi mai aproape, virtual vorbind, de oameni.
”Strada de acces spre platoul de la Colibelor Haiducilor a fost asfaltată. Astăzi (3 septembrie – n.r.) s-a finalizat racordul cu strada Ion Creangă pe care s-a turnat un nou covor asfaltic. Continuăm refacerea drumului de acces spre Gospodine, reașezare piatră cubică și colectare ape pluviale”, a transmis viceprimarul Dragoş Chitic.
Judecând după reacțiile celor care au urmărit postarea, mesajul s-a bucurat de apreciere. Poate chiar și lucrarea în sine… (D. OSTAHIE; FOTO: facebook/dragos chitic)