* investiția de la piață intră la avizare în Consiliul tehnico-economic al Ministerului Dezvoltării
Pentru a treia sau a patra oară, cine mai stă să numere?, viceprimarul Aurelia Simionică pleacă la București să care documente anexe și justificative la proiectele întocmite de Primăria Piatra Neamț pentru ca investițiile să fie realizate de și pe banii Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. De aproape două săptămâni, de când municipalitatea a decis să paseze în curtea vicepremierului Liviu Dragnea investițiile necesare dar costisitoare – vreo două lucrări pe Cozla, refacerea Pieței Centrale arse și reabilitarea cinematografului Cozla din Dărmănești -, de la Piatra Neamț pleacă spre București, via Aurelia Simionică, o mulțime de acte în completarea dosarelor depuse. Acum, că or fi cei de la Minister mai chițibușari sau or fi cei de la Piatra copleșiți de magnitudinea sumelor solicitate… mai puțin contează. Cert e că viceprimarul Simionică face drumuri la Capitală. Ieri, bunăoară, era vorba să mai facă un drum cu hârtii, fiindcă se anunțase că una din investiții – refacerea Pieței Centrale – are șanse să intre în analiza Consiliului tehnico-economic al MDRAP, structură ce avizează favorabil (sau nu) orice lucrare înscrisă la finanțare ministerială.
”Vineri am fost la București, acum merg din nou, cu proiectul privind Piața Centrală. Sper să intrăm mâine (marți – n.r.) în discuția CTE al ministerului”, a precizat Aurelia Simionică.
Aceasta se declară optimistă în privința șanselor primăriei de a obține banii de la MDRAP: ”Am fost zilele trecute la Bucureşti, la Ministerul Dezvoltării. Cei de acolo ne-au solicitat, după ce au primit memoriul nostru, să completăm documentele, să terminăm studiile de fezabilitate şi certificatele de urbanism pentru a-şi face o idee clară asupra a ceea ce înseamnă o nouă piaţă şi costurile acesteia. Avem promisiunea că vom primi bani. Iar atât timp cât ne-au cerut documentele, este clar că vom găsi sprijin. Încă nu se ştie câţi bani am putea primi de la Ministerul Dezvoltării, dar semnalele sunt pozitive”.
Primăria Piatra Neamț s-a adresat ministerului condus de Liviu Dragnea cu solicitări pentru refacerea Pieței Centrale distruse de incendiu în luna iulie (18 milioane de lei), pentru regularizarea pârâurilor Bolovoaia și Turcu din cartierul Văleni (2 milioane de lei), pentru reabilitarea și consolidarea cinematografului Cozla (5 milioane de lei), precum și pentru lucrări de stabilizare a dealului Cozla, lucrări post-dezvoltare infrastructură turistică.
Dana OSTAHIE