• Piatra Neamț – oraș turistic european

În WC-ul public de la Piața Dărmănești din Piatra Neamț, aflat sub atenta îngrijire a societății Urban (Neculai Timaru șef), controlat zilele trecute de DSV (Sorin Ulea, șef de neclintit), sub atenta îngrijire a DSP (dr. Dan Dorin Morenciu, la fel de neclintit), totul sub oblăduirea primăriei, cu toți șefii ei mari și mici), dacă cineva își putea închipui, locuiesc două surori. Acolo dorm, acolo mănâncă, acolo tremură de frig și de frică și tot acolo îndrăznesc să zâmbească și să spere. Așa cum ne-au povestit, autoritățile știu despre ele. Au trecut pe acolo, au constatat, au ridicat din umeri și și-au văzut de drum mai departe, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Pentru că trăim într-o Românie plină de politruci jalnici, care numesc șmecheri în funcții publice. Lăcrămioara Jitaru (30 de ani) și Gicuța Jitaru (29 de ani) sunt de loc din Roman, au ajuns în această situație din cauza familiei în care s-au născut și pe care o numesc “un calvar”.

fete buda 05

„Cât am fost copii, am dormit numai sub pat și prin vecini. Părinții noștri nu ne-au recunoscut niciodată. N-au fost părinți pentru noi. Toate s-au întâmplat din cauza băuturii”, a spus Lăcrămioara.

Femeia spune că a născut în urmă cu trei luni de zile o fetiță perfect sănătoasă (i-a pus numele Nicoleta), la Spitalul Județean de Urgență Neamț. Nu este sigură că-și mai poate vedea vreodată odorul, deoarece, așa cum ne-a povestit, angajații din Primăria Roman i-au spus acest lucru după ce au pus-o să semneze o serie de hârțoage.

fete buda 01

„Au venit aici (n.r. – la WC-ul în care locuiesc surorile) și au constatat că nu avem condiții ca să putem crește copilul și mi l-au luat. L-am dat la o familie și mi-a spus că n-o să-l mai văd niciodată. Eu nu am văzut familia. Am primit doar niște poze cu fetița”, a spus Lăcrămioara.

Femeia nu este sigură dacă a semnat actele prin care și-a dat acordul ca fetița ei să fie adoptată definitiv sau dacă a fost dată în plasament.

„M-aș fi lăsat pe mine, că nu mănânc mult, poate să vă spună sora mea. Găseam cu ce să iau «pempărși». Dacă nu mi-l dau, o să mai fac unul și nu-l mai dau”, a adăugat Lăcrămioara.

fete buda 04

Sora ei, Gicuța, este însărcinată în luna a IV-a. Nu și-a dorit un copil, pentru că, spune ea, are un chist despre care a aflat mai demult. Bărbatul care a lăsat-o însărcinată s-a descotorosit imediat ce a aflat că ar putea fi tată. Cu toate acestea, cel care, din motive obiective, nu poate fi numit bărbat, le mai vizitează pe cele două surori, dar fără să-i mai acorde vreo atenție Gicuței.

„Mai vine pe la noi ca să se adăpostească peste noapte. Are pe alta. Nu mai avem nicio treabă”, a spus Gicuța.

fete buda 04

Femeia cu fața care poartă cicatricile multor griji și drame, povestește cu înfrigurare că în adolescență a fost violată de niște țigani. Nimeni nu i-a luat apărarea. Părinții au fost absenți, n-au luat nicio atitudine. A ajuns la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Piatra Neamț și, după ce a absolvit școala, a început să spere. Aripile i-au fost frânte imediat după ce, spune ea, a ajuns pe băncile școlii de la CSEI „Ștefan cel Mare” din Neamț. Acolo, alte episoade de groază.

„Ne băteau, ne furau mâncarea. A fost urât, nu ne-a ajutat nimeni cu nimic și după ce am terminat școala am ajuns pe străzi”, a adăugat Gicuța.

Exploatate pentru a locui în toaletă

Nici ele nu mai știu exact de când locuiesc în toaleta publică. Spun că au trecut mai bine de şase ani. Ca și cum soarta nu le-ar fi fost destul de potrivnică, femeile sunt acceptate acolo în schimbul întreținerii WC-urilor. „Trebuie să fie totul lună. Nu avem cum să luăm bani, că nu putem avea carte de muncă. Noi facem curățenie și ne lasă să stăm aici”, au spus femeile.

Ne-au primit în încăperea de aproximativ trei metri pătrați, după ce le-au scos afară pe Bela și Căprioara, cei doi câini de care s-au atașat și care par să fie prietenii cei mai de încredere. Pelicula fragilă a ceea ce își poate imagina cineva despre cum e să trăiești astfel se rupe imediat. Un pat, o masă improvizată pe care stă un reșou scos din priză și câteva rafturi, pe care cele două năpăstuite și-au așezat frânturi de suflet. Iconițe, jucării din pluș și o floare (o violetă de Parma, de care Gicuța este mândră). Într-un colț, un calorifer care nu încălzește, iar pe masă o cană cu lapte primită de la o femeie credinciosă care știe despre starea lor. La acestea n-am putea adăuga decât că la câțiva metri de locul unde stau era plin de gunoaie.

Chiar și în aceste condiții inumane femeile spun că au fost înștiințate că vor mai fi lăsate până la vară să locuiască acolo de cei de la „Urban” (n.r. – CMI URBAN). Nu știu motivul, dar se tem că pe străzi nu va mai avea cine să le audă strigătul de ajutor.

Unde sunt autoritățile?

În acest peisaj sinistru, autoritățile sunt absente. Aici, Primărie, DSVSA, DSP, DGASPC, OPC, ITM nu reprezintă decât litere fără valoare. Femeile acestea sunt de ani de zile în WC-ul public și nimeni nu s-a încumetat să le ofere o viață. Nimeni nu a vrut să schimbe firul acestei povești, iar acum femeile riscă să mai fie umilite o dată de nepăsarea tuturor celor care viețuiesc din bani publici și au datoria, cel puțin de serviciu, dacă nu morală, de a fi oameni.

Marian TEODOROF

timaru

Dl. inginer șef, consilier local PSD și ce alte funcții mai ocupă, oficial sau pe din dos, Neculai Timaru ar trebui să-și dea demisia de peste tot, pentru că, în nepăsarea generală, acceptă ca două fete să lucreze fără bani, fără forme legale, și să locuiască într-un WC al societății pe care o conduce! I-am sugera un schimb de locuri cu cele două fete: el să curețe la buda Urbanului, ele să ia salariu de director de la Urban, dar nu suntem siguri că s-ar găsi soluții administrative la fel de reușite ca data trecută.

ulea dsv

Domnu’ doctor Sorin Ulea ar trebui să-și dea demisia pentru că se bate cu cărămida-n piept cu cât este el de performant, cu cât de curat este și cât de eficiente sunt serviciile pe care le prestează instituția domniei sale pentru societate. Dl. Ulea și instituția lui spuneau că au făcut controale în piețele orașului, inclusiv în toalete. Probabil au fost mulțumiți de curățenia făcută de cele două fete care locuiesc în respectiva budă. Fie și numai pentru că locuiesc ca niște animale, ar fi trebuit să intre în atenția dlui. Ulea.

morenciu speriat

Don doctor Morenciu trebuia să-și fi dat demult demisia, dar cu atât mai mult acum, pentru că este tartorele Sănătății Publice, pentru că umblă cu facturi de încasat la societatea Urban, dar n-are timp, nici el, nici salariații, să facă verificări în locuri urât mirositoare precum WC-urile din piețe, folosite de o mulțime de cetățeni. Dlui. Morenciu îi sugerăm ca penitență să facă vreo două luni de zile muncă în folosul comunității, împreună cu șefa Sanepidului, la curățat closete. Dacă nu e prea mare deranjul și îi permite programul supraponderal.

pavaluta

Cristina Păvăluță ar trebui să-și dea demisia, pentru că, deși este șefă peste toată Asistența Socială din județ, este mult mai preocupată de excursii, achiziții publice și mascarea instituției în dosul unor cortine mult prea groase și opace. Cazul copiilor care jefuiesc în Piatra Neamț și care, teoretic, se află în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, ar fi motiv suficient pentru ca doamna Păvăluță să-și caute loc de muncă în altă parte. Dacă adăugăm și cazul acestor două fete, doamna Păvăluță ar trebui să-și vadă de drum. Și de parcări, în numele și pentru interesele Consiliului de Administrație de la Parking SA.

Ziarul “Ceahlăul”, marcă înregistrată, așteaptă reacția tuturor ONG-urilor beneficiare de proiecte sociale, pe banii Primăriei Piatra Neamț sau ai Consiliului Județean Neamț, să se alăture demersului nostru de a face plângere penală la adresa tuturor celor care trebuiau să se implice în ajutorarea acestor fete. Ar fi o bună ocazie de a justifica banii și/sau spațiile primite prin votul marionetelor care votează în ședințe.

Valentin BĂLĂNESCU
Dana OSTAHIE

trioprimarie

Conducerea Primăriei Piatra Neamț, in corpore, ar trebui să dea ACUM socoteală pentru situația existentă, pe care, dacă n-au știut-o până acum, au aflat-o. Așteptăm din partea lor, ca de la niște conducători adevărați, reacții prompte, care să nu însemne evacuarea fetelor și aruncarea lor în stradă sau guri de canal, ci SOLUȚII. Dacă nu sunt în stare, atunci rămâne valabilă oricând, și pentru ei, demisia. Asta, ca să cităm din clasici, dacă au onoare și demnitate.

Articolul precedentVrem să bem și noi. Dar nu dă sete…
Articolul următorPP-DD strânge semnături

1 COMENTARIU

  1. CAND PRIVESTI POZELE CELOR 4 VINOVATI, PARCA SUNT NISTE „SFINTI”!!! SARACUTII DE EI, NICI NU STIAU, NU PUTEAU, NU SE GASESC SOLUTII ETC!! DAR SA-L SLUJITI PE PINALTY MAI PUTETI?? MAI PUTETI MERGE CU CAPATANILE PLECATE IN FATA LUI ZEUS DE PIATRA-NEAMT? NU ATI FACUT LOMBAGO DE ATATEA PLECACIUNI?? PACAT DE TIMARU CARE ESTE INTRADEVAR MAI CEREBRAL SI NU MA ASTEPTAM SA AJUNGA VASALUL LUI JIJI, DESPRE CEILALTI…VANT DIN PUPA!!!

Comments are closed.