Actualizare: Nu se știe încă dacă ar fost furate și piese plecate din Neamț

Consiliul Județean Neamț a emis un comunicat de presă în care a dat informații suplimentare despre furtul comis în Olanda.

„În legătură cu furtul comis în cadrul Muzeului Drents din Assen-Olanda, Consiliul Judetean Neamț face următoarele precizări: deocamdată lista integrală a obiectelor dispărute nu a fost făcută publică. Potrivit conducerii Complexului Muzeal National Neamț, instituția noastră, alături de alte 17 muzee din țară, a participat la expoziția din Olanda cu câteva vase ceramice și fibule din cadrul Muzeului de Istorie Roman pe care le-a dat în custodia Muzeului National de Istorie al României ( organizatorul evenimentului). De asemenea, de câțiva ani, există în custodia Muzeului Național de Istorie al României 3 vase de argint din Tezaurul de la Muncelu și o cupă de aur din Tezaurul de la Rădeni, obiecte de valoare cu care România poate participa la expozițiile internaționale. Toate exponatele date în custodie au respectat procedurile legale de expertiză, transport, asigurare.

“Complexul Muzeal Judetean Neamț este o instituție cu care ne mândrim, este apreciată la nivel național și deține o serie de exponate de o valoare inestimabilă. Tocmai de aceea a fost ales permanent să facă parte din rândul celor care pot contribui cu obiecte istorice la o serie de expoziții naționale și internaționale.

Așteptăm lista completă a exponatelor care au fost sustrase din Muzeul din Assen – Olanda și, dacă se va impune, vom face pașii legali în astfel de cazuri absolut regretabile. Indiferent dacă exponatele aparțin județului Neamț sau altor muzee din țară, tezaurul României este un bun național și trebuie păstrat cu sfințenie !”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliul Județean Neamț”.

Coiful de aur – piesa centrală a expoziției se află printre obiectele furate

WhatsApp Image 2025 01 25 at 15.05.31Relatări ale presei naționale olandeze de astăzi vorbesc despre furtul unei părți din Tezaurul dacic care era expus la Muzeul Drents din Assen. Scenariul pe care l-au folosit hoții pare rupt dintr-un film de acțiune.

“Un furt major la Muzeul Drents din Assen a dus la pierderea unor artefacte valoroase din aur și argint din expoziția Dacia – Rijk van Goud en Zilver (Dacia – Regatul Aurului și Argintului), aflată în ultimul weekend.

Jaful a avut loc sâmbătă dimineața devreme în urma unei explozii la muzeu. Printre obiectele luate s-au numărat trei brățări de aur și piesa centrală a expoziției, coiful de aur de la Cotofenești, care fusese inclus în toate materialele promoționale. Este posibil să fi fost furate și obiecte suplimentare”, titrează publicația olandeză NL Times în articolul publicat în urmă cu puțin timp, astăzi, 25 ianuarie, sub titlul: „Ancient gold artifacts stolen in Drents museum robbery”.

Hoții au provocat o explozie puternică care a spart mai multe ferestre, permițându-le să pătrundă în muzeu, potrivit informațiilor furnizate de autoritățile olandeze într-o conferință de presă susținută în fața muzeului. Poliția investighează un vehicul suspect aflat în apropiere și îi îndeamnă pe localnicii care locuiesc în cartier să le furnizeze orice filmare care ar putea ajuta la identificarea autorilor.

Expoziția cuprindea peste 600 de obiecte din aur și argint din cel puțin 15 muzee din România, cu elemente deosebite, printre care trei brățări de aur și bijuteria coroanei colecției, un coif de aur. Directorul muzeului, Harry Tupan, citat de presa olandeză, a confirmat că s-au produs pagube în vitrinele din camera de expoziție. O delegație din România urma să viziteze mâine, 26 ianuarie, expoziția. Autoritățile au dispus măsuri suplimentare de securitate, dar presa titrează că nu era niciun gardian în sala de expoziție. Polițiștii, sub conducerea Procuraturii, colaborează cu Interpol, spun oficialii, iar ancheta ia în considerare mai mulți suspecți.

Luni se va stabili când va putea fi redeschis muzeul. Un vehicul suspect care a fost incendiat, în jurul orei locale 4:15, la intersecția dintre Grolloërstraat și Marwijksoord, lângă Rolde pare să aibă legătură cu jaful de la muzeu. Polițiștii olandezi cred că ocupanții acestuia s-ar fi transferat într-un alt vehicul, care este posibil să fie legat de furt.Jaful ridică mari semne de întrebare în legătură cu măsurile de securitate ale muzeului gazdă temporară a numeroase comori naționale ale României.

Sursa: https://nltimes.nl/2025/01/25/ancient-gold-artifacts-stolen-drents-museum-robbery

FOTO: istoriaveche.ro

Angela Croitoru

Articolul precedentAtenție la înșelătoriile în numele RAR Auto-Pass
Articolul următorFOTO. Bucătărie de vară mistuită de flăcări. Proprietarul a suferit arsuri
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.