pietricica turism

DSCN1359Astăzi, 2 noiembrie, în cadrul unei conferințe de presă, organizată de Primăria Piatra-Neamț, aleșii locali au declarat că pentru anul 2016 taxele și impozitele locale nu vor fi majorate. Un anunț îmbucurător pentru tinerii pietreni este acela că, din 4 noiembrie, se organizează o nouă sesiune de selecție a dosarelor pentru acordarea de noi locuințe ANL. Mai mult, la aceeași întâlnire, Dragoș Chitic, primarul interimar, a prezentat o situație a planului de măsuri pentru sezonul rece.

Primul subiect, privind proiectul referitor la taxele și impozitele locale pentru anul 2016, principiile care au stat la baza organizării acestui proiect au fost următoarele: în primul rând, taxe și impozite nemajorate; în al doilea rând, respectarea prevederilor codului fiscal și alt principiu este cel de a asigura la bugetul municipalității fonduri cel puțin la nivelul anului 2015.” Despre taxele și impozitele locale a completat cu detalii Florin Fecic, secretarul municipiului. „În privința nivelului taxelor și impozitelor locale din Piatra-Neamț, nu este propusă niciun fel de majorare, nu se introduce niciun fel de taxă nouă. Pentru situațiile când noul cod fiscal prevede un minim peste nivelul actual de la Piatra-Neamț s-a propus ca acela să fie nivelul de impozitare. Principala noutate de fond ar fi apariția unei distincții în cazul clădirilor. Între clădirile rezidențiale și cele nerezidențiale. Pentru persoane fizice, locuințe, va fi menținut impozitul la același nivel cu cel de anul în curs. La clădirile nerezidențiale impozitul va fi de 0,2%. Este minimul permis de codul fiscal. În cazul persoanelor juridice impozitul va scădea, la clădirile rezidențiale de la 1,5% la 0,2%, iar la cele nerezidențiale de la 1,5% la 1,3%. Valoarea impozitului pe teren se menține la nivelul lui 2015. La Piatra-Neamț, impozitul pe teren este apropiat de minimul permis de lege. În privința impozitului auto nu sunt modificări. Aceeași situație și în cazul sălilor de spectacole și a taxelor speciale pe care le avem instituite”, a precizat Fecic. Acesta a mai amintit că toate taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor și autorizațiilor vor fi menținute la nivelul de anul acesta și rămân valabile scutirile și facilitățile actuale. De asemenea, și în cazul concesiunilor și închirierilor tariful rămâne același.

DSCN1356La capitolul locuințe date spre închiriere pietrenilor prin intermediul Primăriei Piatra-Neamț, primarul Chitic a ținut să precizeze că pentru prima dată în istoria postdecembristă a primăriei, toți solicitanții de locuințe ANL au primit locuințe. „Suntem nevoiți să facem o a treia reactualizare pe care o vom demara în 4 noiembrie. Tinerii din Piatra-Neamț sunt invitați să-și depună sau să reactualizeze cererile”, a spus Chitic. Potrivit reprezentanților primăriei, au fost repartizate 244 de unități locative, dintre care 24 (construcții modulare ușoare) în Văleni III, unde au fost mutați cei care au locuit la la Blocurile F1 și F3, strada Izvoare; 74 de locuințe din fondul municipiului și 146 de locuințe ANL. Despre pregătirea pentru sezonul rece, Dragoș Chitic a spus că deszăpezirea în Piatra-Neamț se va realiza prin societățile Consiliului Local, Salubritas și Publiserv. „Publiserv beneficiază de 11 utilaje pentru intervenție, dotate cu sistem GPS și Salubritas va interveni cu două utilaje multifuncționale, adresându-se aleilor pietonale. Totodată, Salubritas va interveni și cu 4 freze manuale. În plus, față de iarna trecută, vom beneficia la deszăpezire de un utilaj multifuncțional achiziționat în această perioadă de Salubriats, de încă 8 oameni anagajați pentru că am considerat că trebuie suplimentată resursa umană și de încă 2 freze manuale în plus față de dotările de anul trecut. Urmează să facem și o ședință a comitetului local pentru situații de urgență.” Ca și iarna trecută, la Piatra-Neamț se va organiza un dispecerat non-stop, la care cetățenii pot apela atunci când solicită intervenția.

(M. T.)