Vești bune în educație: Mai puțini elevi în clase, mai mulți profesori rămân în sistem

Învățământul urmează să intre în schimbări profunde, după adoptarea unor modificări la legea Educației. Proiectul adoptat ieri, 10 februarie, de Parlament și trimis spre promulgare prevede, printre altele, reducerea numărului de elevi dintr-o clasă, pe fiecare nivel. Dacă în acest moment sunt clase în care învață 35-38 de elevi, în forma adoptată nu va mai exista acest nivel maxim, nici măcar în gimnaziu. Cu mai puțini elevi în clase, predarea și evaluarea se vor putea desfășura în condiții mult mai bune.

În noile prevederi, se stabilește că formațiunile de studiu sunt alcătuite din grupe și clase al căror număr maxim de elevi nu va putea fi depășit decât cu 2 elevi, în situații excepționale. Sunt prevăzute grupe cu număr maxim de 8 copii la creșă (față de 9 în prezent), 17 copii în grupa de grădiniță (față de 20 în prezent). În învățământul primar, clasa va fi formată din maxim 22 de elevi (față de 25 acum), la gimnaziu maxim 26 de elevi (față de 30 acum). Pentru învățământul de artă, o clasă va avea maxim 25 elevi la învățământul de artă (cu maxim 4 grupe a câte maxim 10 elevi pe grupă), în învățământul profesional și dual nu pot fi mai mult de 26 de elevi, o grupă de instruire practică va avea maxim 12 elevi, iar o clasă de postliceal va avea cel mult 26 de elevi. În învățământul special, s-a stabilit că o clasă nu poate avea mai mult de 10 elevi cu deficiențe și maxim 5 elevi cu deficiențe grave într-o singură clasă.

Pentru profesori, norma de predare va fi de 65% din program, iar restul de 35% din timpul alocat disciplinei (față de 25% în prezent) rămâne să fie utilizat după cum decide fiecare cadru didactic: „În funcţie de caracteristicile elevilor şi de strategia şcolii din care face parte, profesorul decide dacă procentul de 35% din timpul alocat disciplinei/domeniului de studiu este folosit pentru învăţare remedială, pentru consolidarea cunoştinţelor sau pentru stimularea elevilor capabili de performanţe superioare, conform unor planuri individuale de învăţare elaborate pentru fiecare elev”, se precizează în proiect. (C.I.)

Autor:

Ultima ora

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

Acțiune tip RELEU pe DN 2. La misiune sunt angrenați și polițiștii din Neamț

Drumul Național 2 este puntea de legătură între 8...

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...

Neamț. 7,25 m³ de lemn de fag pentru foc, în valoare de 1.906 lei, „indisponibilizat de polițiști”

Existând „suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportată și cea înscrisă în avizele de însoțire”, s-a cerut ajutorul lucrătorilor Ocolului Silvic Borca, pentru a inventaria cantitatea de lemn de fag transportată, potrivit informațiilor oferite de un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Culoar climatic din Piatra Neamț murdărit cu „slime” de un copil

Culoarele climatice inteligente au apărut în Piatra Neamț în ultimele săptămâni și au fost menite să ofere trecătorilor posibilitatea de a se răcori cu ajutorul apei pulverizate, când temperatura exterioară atinge 27 grade Celsius. Unul dintre acestea a fost instalat în zona Spitalului Județean Neamț și, conform unui comunicat al Primăriei Piatra Neamț, a fost vandalizat miercuri, 2 septembrie.

O mașină a ars ca o torță la Vânători-Neamț

Un autoturism a luat foc pe un teren viran...

VIDEO. Bacău. O anexă gospodărească a luat foc în comuna Asău

Un incendiu a izbucnit la o anexă gospodărească din...

Botoșani. Bărbat arestat pentru înșelăciune și abuz de încredere

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Botoșani au...