Veselie şi onoare cu Spitalul de urgenţă

SdU3

Când s-au stabilit detaliile legate de raidul la Piatra Neamţ şi recitalul de la Pub Km 0 al trupei pop Spitalul de urgenţă, puţini s-ar fi gândit că, pe 7 iunie după amiaza, cam la jumătate din televizoarele românilor se va urmări acelaşi eveniment memorabil, finala de la Roland Garros între Simona Halep şi Maria Şarapova. La ora 15, o oră imposibilă, mai ales că era şi sâmbătă, fusese programată o întâlnire cu presa.

SdU2

Cine-a vrut să meargă de drag, a mers. Recompensa a conţinut multă veselie sănătoasă, supradoza fiind garantată de revenirea în trupă, după aproape 10 ani, a acordeonistului Vali Crăciunescu. Alături de solistul Dan Helciug, de Biban şi Părinte, a dat drumul la deversorul de glume şi umor de situaţie. Din păcate, pot fi degustate doar pe viu sau filmate. Oricum, baleind între ospitalitate şi o spitalizare, membrii trupei fondate în anul 2000 au mărtusit indirect că nu pus cine ştie ce bani deoparte, ei fiind obişnuiţi să meargă în turneu cu camionul. După porumb, cartofi, morcovi şi ce-or mai găsi…

SdU9

Momentul cel mai delicat era întâlnirea de la ora 16 cu copiii de la Complexul comunitar (centrul de plasament) „Elena Doamna”. A fost dorinţa trupei să le ofere un spectacol, să-i bucure. Aproape nefiresc pentru ce valoare mai are cuvântul dat în România, Spitalul de urgenţă s-a prezentat punctual la întâlnire. Dan Helciug şi ai săi au cântat şi încântat vreme de un set pe micuţii abandonaţi. În urmă a rămas amintirea unui show în toată regula.

SdU1

Câţiva copii nu vor uita curând cum au fost invitaţi să cânte alături de Helciug şi Crăciunescu sau câte vrăji se pot face cu un acordeon. Că au şi dansat, se subînţelege. Că un junior de vreo 10-12 ani a solicitat insistent şlagărul-marcă „Trăiască berea”, a fost o surpriză. Aşa s-a făcut că o trupă pop sensibilă a demonstrat cum şi berea poate deveni mai bună pe măsură ce se învecheşte. (Z.C.H.)

Autor:

Ultima ora

FOTO. Botoșani. S-a răsturnat cu mașina pe marginea drumului

O femeie, în vârstă de 67 de ani, a...

Atenție șoferi! Din nou verificări în trafic pe DN 15, în cinci județe, inclusiv în Neamț

Polițiștii continuă seria acțiunilor de control și prevenție, pe...

Trei accidente rutiere într-o singură zi în județul Neamț: cinci persoane rănite

Polițiștii din Neamț au intervenit miercuri, 12 iunie, la...

Amenințări cu cuțitul în curtea școlii la Roznov între doi bărbați

Doi tătici din Roznov s-au luat la ceartă în...