În aceste zile s-au împlinit 163 de ani de la naşterea celei care avea să devină în scurta ei viaţă poeta Veronica Micle şi inspiratoarea unor nemuritoare versuri eminesciene. Pentru că biografia poetei este cunoscută, la acest ceas aniversar publicăm doar două dintre scrisorile de dragoste trimise de Veronica „Eminului iubit”

“Eminul meu iubit, mă grăbesc a răspunde seninei şi amoroasei tale scrisori din 16 Martie; după cum vei fi văzut desigur din a doua scrisoare a mea din 15, am primit scrisoarea ta plină de gelozie la care am şi răspuns. Pe la Iaşi, scumpul meu Tropoţel, am avut câteva zile de toată frumuseţa, zile senine şi calde şi cu miros de primăvară. Am fost la discursul lui Maiorescu, a vorbit foarte bine – numai după mine a dezvoltat foarte puţin “Dezvoltarea pasiunilor”. Discursul lui s-a învârtit mai mult asupra consecvenţelor lor decât asupra lor înşile. şi mi-am zis: de-ar fi el măcar un sfert consecvent spuselor sale, ce bine ar fi. A fost un public nebun la prelegerea lui. Miţicule mai vorbeşte te rog cu Conta şi cu alţi deputaţi, doar, doar, vor face să vină în cameră şi petiţiunea mea, să-mi ieu o grijă, să ştiu cum stau, să ştiu ce drum s-apuc, căci cel pe care merg e foarte greu. Eminule, când vii să te revăd, să te mai pup, să te mai năcăjesc şi apoi să te mai mangâi, şi să-ţi cer iertare frumuşel şi apoi într-o lungă şi dulce sărutare să se uite toate relele. Când? Miţule când ai putea să vii la Iaşi să fim împreună ce bine ar fi! Dar tu nicicând nu te gândesti la asa ceva, vălmăşagul Bucureştilor îţi răpeşte dorul de mine, viata ta e plină şi nu simte trebuinţa prezenţei mele, totusi te pup şi te răspup şi te imbrăţisez doucement et gentilement. Toute a toi Veronica. 19 Martie 1880 Iaşi”.

„Miţule Băet iubit şi drăgălaş, azi ţi-am mai scris o scrisoare, neştiind că voi primi un răspuns de la tine, tu iară începi cu gelozia ta tradiţională şi de tristă amintire. Bine Miţule, nu recunoşti tu că hachiţele cochetăriei mele e o consecvenţă naturală şi e mai mult o compensaţie şi mai bine zicând un cer mai senin dupa o lungă suferinţă fizică şi sufletească ce am avut-o toată iarna şi îţi spun drept mai umplu pustiul vieţii care-l (text lipsă) dar o niţică cochetărie dă-mi voie să o practichez, e ceva atât de înnăscut în mine şi care nu e deloc afectat. Cu aceasta te sărut, te pup Miguel, Miguel şi te rog să-mi scrii că de nu e poznă mare, mă fac şi mai cochetă par desespoir. Miţule sunt adevărat puţin cam veselă, îmi pare că am născut din nou! Te pup, te sărut dulcele meu amant şi fiitor bărbăţel.Veronica. 15 Martie 1880.