Vernisajul expoziției regretatului Gheorghe Velea la Galeriile Lascăr Vorel
Galeriile Lascăr Vorel din Piatra-Neamț găzduiesc, începând de astăzi, 15 aprilie, expoziția “Dialog cu natura” dedicată artistului plastic și întemeietorului Liceului de Arte Plastice (actualul de Colegiu Național de Artă „George Apostu”) din Bacău, regretatul Gheorghe Velea.

Vernisajul va începe la ora 17:00, iar vizitatorii vor putea admira, alături de lucrările pictorului Gheorghe Velea, și pe cele ale prof. Salomeea Velea, prof. dr. Aurel Stanciu, regretaților prof. Ovidiu Marciuc și Gheorghe Franț, prof. Radu Cristian Lascăr, Petru Vamanu, Carmen Voisei, Robert Vraciu, Iosif Mititelu (curatorul expoziției), Florentina Oțetea, Lia Bogdan și a altor artiști plastici apreciați de public.

În organizarea Uniunii Artiștilor Plastici din România, în cadrul vernisajului vor vorbi despre opera artistului Ștefan Potop – președintele Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Neamț, Iosif Mititelu – curatorul expoziției și o parte dintre artiștii expozanți.

Angela Croitoru

Articolul precedentUNBR: înșelăciuni în numele avocaților pe WhatsApp
Articolul următorApel pentru găsirea unui tânăr dispărut de mai bine de două luni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.