Funcționarii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț au avut o acțiune de control care a vizat agenții economici care au ca obiect de activitate servicii de prevenire și protecție pe care le desfășoară în diverse unități. Controalele au avut loc în perioada 29 mai-7 iunie și au făcut parte dintr-o campanie care s-a desfășurat la nivel național. În cadrul acestei acțiuni, inspectorii de muncă au verificat 34 servicii externe.
„Pentru încălcarea legislației în domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii de muncă au aplicat patru avertismente contravenționale. Au fost dispuse patru măsuri de remediere a neconformităților constatate”, conform Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț.
Obiectivele acțiunilor de control au constat în verificarea respectării de către serviciile externe de prevenire și protecție a prevederilor legale, inclusiv a celor referitoare la respectarea normelor care vizează securitatea si sănătatea în muncă în unitățile care au apelat la servicii externe pentru desfășurarea activităților de prevenire și protecție. S-a mai urmărit conștientizarea angajatorilor cu privire la faptul că apelarea la servicii externe nu îi exonerează de responsabilitățile lor în domeniul securității și sănătății în muncă.
Printre neregulile descoperite în teren se numără depunerea cu întârziere a rapoartelor semestriale de activitate, precum și neinformarea, în scris, a angajatorului asupra deficiențelor constatate și asupra măsurilor propuse pentru remedierea acestora. (G.S.)